TTIP

Lumea se vânzoleşte cu privire la TTIP, tratatul de liber schimb între UE şi SUA. Demonstraţii, ONG-uri, luări de poziţii – şi mai ales: opinia publică.

Cu toate astea, am senzaţia că jumătate din lumea nu ştie prea bine despre ce e vorba. (Şi acum, nu c-aş fi o expertă, dar pentru că am căpătat habar pe motive de muncă, iaca o schiţă de context. Long read).

În primul rând tratatele comerciale bilaterale ale UE cu câte o ţară nu sunt ceva nou. Există unul de mare succes cu Coreea de Sud, care merge bine-mersi de câţiva ani; mai există cu Singapore, cu Canada – iar în discuţii avansate mai sunt şi acorduri cu Argentina, Australia, India… în total vreo 17.
Era aşadar o chestiune de timp până să-i vină cuiva şi ideea cu SUA.

Bon.

În al doilea rând trebuie înţeles că vorbim despre un monstru. Acoperă cam toate domeniile de schimb, bunuri şi servicii – şi dacă e să ne gândim la servicii doar, concretizând, avem practic de-a face cu mobilitatea oamenilor, a forţei de muncă. Mobilitatea e pe bază de recunoaştere reciprocă a competenţelor (mai exact, să ţi se recunoască studiile medicale şi/sau experienţa, dacă eşti medic şi vrei să te muţi; la fel pentru arhitecţi, ingineri, avocaţi, translatori…. mă rog, toate cele 865356 de profesii existente). Cumva arhitecţii s-au învârtit cu talent şi au obţinut deja recunoaşterea între SUA şi UE, dar nimeni nu se poate lua după modelul lor. De ce?
Păi să luăm de exemplu medicii. Scrierea condiţiilor ăstora pentru medici în tratatul comercial nu e făcută aşa, din pană, de vreun politician care are el chef să scrie ceva. Dimpotrivă: se întâlnesc reprezentanţi de la uniunea medicilor europeni cu reprezentanţi de la uniunea medicilor americani, şi discută „cum e la voi?”, „dar cum ar fi dacă ar fi?”, şi în felul ăsta învaţă unii despre alţii cam ce este identic şi unde-ar fi de lucrat. Politicienii nu fac decât să transcrie şi să ia aminte la discuţii, iar la sfârşit să ia lista cu „ce e de negociat” şi să înceapă să umble din uşă-n uşă cu convinsul. Ce înseamnă „din uşă-n uşă”?
Păi „uniunea medicilor europeni” e formată la rândul ei din cele 28 de uniuni naţionale de medici din fiecare ţară membră. Deci în primul rând trebuie vorbit şi cerut părerea tuturor celor 28 de asociaţii naţionale. Dar asta nu e aşa complicat pe cât e de fapt altă chichiţă: există, în realitate, puzderie de uniuni bazate pe specializări: uniunea dentiştilor (care de fapt sunt vreo minim 3 organizaţii separate), asociaţia cardiologilor, asociaţia ORL-iştilor… toate neamurile. Astea sunt deci toate „uşile” la care trebuie bătut, cerut părerea, pus problema, etc.

De-aia au şi fost până acuma 9 runde de negocieri: de fiecare dată s-au pus problemele pe masă, iar negociatorii au zis că „ok, deci până data viitoare cerem părerea din teritoriu să vedem ce-i de făcut în privinţa asta: e musai ca un medic, ca să-i fie recunoscută calificarea peste Ocean, să fi făcut 2, 5, sau 10 ani de rezidenţiat?” (asta ca exemplu de întrebare).

Deci dacă numai la medici se dovedeşte aşa o îmbârligătură ameţitoare, e evident ce monstru iese dacă includem restul profesiilor (unde lucrurile stau fix la fel, cu puzderie de uniuni care trebuie întrebate) – şi stai că încă nu am ajuns la bunuri: electronice sau alimentare? cu taxă înainte de vamă (pe legea taxelor din ţara de provenienţă) sau cu taxa după vamă (pe legea ţării de destinaţie?); la bunurile alimentare: cu analiza de laborator în ţara mamă sau în ţara de destinaţie?
Nu mai zic că în domeniul alimentar sunt o grămadă de controverse pornite de la mici producători de bunuri de origine controlată: brânza Roquefort, pastele Bolognese, Jamon Serrano, etc. True story: pe piaţa americană există un producător care face spaghete Bolognese, o marcă înregistrată în SUA, şi care seamănă cu ce vine din Italia; or, pe legea europeană, nu poate purta numele de „Bolognese” decât produsul fabricat în Bologna, în regiunea cu pricina; restul alimentelor trebuie să poarte cel mult numele „tip Bolognese” – ceea ce însă contravine mărcii înregistrate în SUA.

Ăsta e doar un exemplu din cele 1009864 de certuri aparent mici, care însă împreună fac TTIP-ul ăsta foarte, foarte dificil.

O altă problemă e de ordin… hm, nici nu ştiu cum se numeşte asta. Dar iaca: administraţia Obama e plină de oameni cât de cât rezonabili, flexibili, care vor să ajungă la un consens. În mod tradiţional, o administraţie republicană ar fi mai agresivă, mai preocupată să iasă cum vor ei, să ţină cu dinţii de anumite chestii fără interesul real de a negocia.

Exemplu.

Unul din capitole se referă la investiţii. Adică banal: cum s-ar putea înlesni viaţa unei firme din UE care vrea să facă o investiţie în SUA, şi viceversa. Nu c-ar fi imposibil până acuma, dar se poate şi mai simplu. Ei bine, americanii au venit cu o idee năstruşnică: ce-ar fi ca firma americană care ajunge pe tărâm european să facă întâi o estimare oficială a câştigurilor pe următorii … să zicem 5 ani? Şi dup-aia, dacă nu realizează acest câştig, să poată da în judecată guvernul ţării gazdă?
….. Sper că e vizibil pentru oricine că asta e o enormitate, şi nu ar trebui să surprindă pe nimeni faptul că europenii au sărit ca arşi. Una peste alta, aceste capitol are momentan statutul de „no fucking way!” din partea europeană, iar ceilalţi… ei bine, dacă revin republicanii la putere, nici ei n-or să vrea să facă nici o concesie – şi uite-aşa stăm blocaţi.

Există însă şi probleme mai boring de-atât. N-am citit textul original de pe Wikileaks pt că na, am şi alte lucruri mai importante de citit. Dar am citit capitole şi/ sau paragrafe. Şi e o lectură frustrantă: trebuie să fii mereu pe fază la fiecare cuvânt, trebuie să ai o enciclopedie de cunoştinţe în cap ca să te prinzi la fiecare virgulă, şi-n general e vorba de o răbdare de fier. Pentru că, după cum e obiceiul în domeniu, diavolul stă în detalii. O propoziţie poate să înceapă perfect decent, dar când te aştepţi mai puţin să-ţi strecoare o şopârlă aparent inofensivă.
Exemplu (cu scop didactic):
Se zice tare sus şi răspicat că bunurile de utilitate publică sunt ferite de acest tratat – adică na: canalizare, apărare, astea. Ceea ce sună (şi este) de bun simţ, guvernul local al ţării este primul răspunzător de bunurile publice, şi ele nu trebuie aruncate pe piaţa liberă (cum se zice în engleză, commodified). Nu ne jucăm cu chestii gen resursele de apă, nu lăsăm o firmă privată să preia controlul asupra lor şi să-nceapă să caute profit cu ele.
Dar surpriză!, iată că se tatonează în SUA includerea internetului între bunurile publice. Discuţia asta cu includerea are o altă bază, dacă ar fi bun public asta ar putea asigura net neutrality – dar iaca ar avea şi un efect asupra TTIP: dacă americanii fac internetul bun public, atunci în UE ce facem? Îl lăsăm aşa, ne-public, şi prin asta lăsăm uşa deschisă firmelor americane să vină să facă profit (şi surveillance, că veni vorba) pe teritoriu UE? Ei fiind în acelaşi timp feriţi de orice intruziune europeană? Sau acuma trebuie să facem şi noi în Europa repejor la fel ca-n SUA?

… Am zis doar că e un monstru 🙂

N-am nici o concluzie la povestirea asta – o las aşa, la nivel de bârfă. Să spun drept că eu una, cu cât am citit mai mult pe tema asta, cu atât a fost mai confuză: nu ştiu dacă per ansamblu e o treabă bună sau nu e. Doar raţiunea şi experienţa m-au învăţat că nimic nu e 100% bun sau 100% rău, iar rodul unui consens nu mulţumeşte niciodată 100% nici una dintre părţi.
Prin urmare cred că cei care fac demonstraţii „Anti-TTIP” văd lucrurile simplist şi infantil, aruncă la gunoi o idee de bun simţ în loc să protesteze cu cap, punctual şi informat împotriva unui capitol concret sau al unor prevederi. Iar de partea lor politicienii sunt clar rupţi de realitate crezând că vor putea să pună la punct, dintr-o mişcare, aşa o matahală – şi mai ales într-un timp aşa de scurt.

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s