Koninkrijk België (V)

N-am mai scris demult la seria asta și iarăși s-au strâns câteva episoade demne de povestit.

Să zic în primul rând că am descoperit seria de cărți Xenophobe’s Guide din care am citit până acuma de olandezi, belgieni și spanioli. Spoiler alert: unele din volume sunt mai comic scrise decât altele, dar toate au dreptate. Iar legat de belgieni se zice că au o influență franceză care se vede într-un fel de savoire vivre abordat cu bun gust (confirm) – dar și pe alocuri scoate colții zgârcenia olandeză (confirm). Se bat amândouă cap în cap, dar cumva coexistă. În plus față de asta, mai am 2 exemple din seria belgienilor seduși de propria țară, ce extraordinară e Belgia.

Așadar.

  1. O colegă de birou, născută și îmbătrânită în Bruxelles: i-am menționat în treacăt ceva despre aeroportul din Antwerpen. A căscat ochii mari că iaca ea nu știuse că există aeroport în Antwerpen. Eu îi confirm de zor că „da, păi sunt curse spre Hamburg, spre Miami, alea” – la care ea, după o secundă de tăcută cugetare: „ia uite! așa țară mică ce suntem și avem PATRU aeroporturi!!!”
  2. Nu știu dacă am pomenit vreodată despre modul senin și inconștient cu care scot din ei niște remarci… cel puțin imperialiste (dacă nu direct rasiste). Cum ar fi remarca unei domnișoare care a comentat despre un tunel din oraș că „nu prea vezi albi pe-acolo”. N-a zis-o nici cu dezgust nici cu frică, a constatat un adevăr până la urmă – dar l-a spus într-un mod în care numai un belgian ar putea s-o spună, delimitându-se senin de „ceilalți”.
  3. Te duci în club să dansezi, sau la cinematograf să te uiți la un film. În ambele cazuri ai acces la băuturi (mai ales în club vrei să te și hidratezi). Ei bine: toaleta costă 40c, indiferent ce pretenții ai putea avea tu. N-am înțeles neam logica celor 40c (mai ales în club, trebuie să te cari cu portofelul după tine, numără monezile, stai că n-are rest…) și mai ales mi se pare extrem de urât, ca gest. Nu mai zic că în felul ăsta a apărut logic toaleta paralelă a băieților, în colțul terasei clubului. Ce de prost gust din partea patronilor clubului. Și ai cinematografului, că veni vorba.
  4. O chestie care m-a cucerit complet: mergând din butic în butic să-mi găsesc o rochie pentru oareșce sindrofie, colțul destinat companionilor (că na, e cam clar că vin femei însoțite de parteneri) este echipat ba cu șampanie, ba cu cafea, mini-eclere, praline, căpșune umplute cu piper și ciocolată… și musai ziare. Să aibă oamenii cu ce-și trece vremea până termină doamnele de probat. Și nu, n-am fost nici pe departe în palate scumpe.
  5. În săptămâna dinaintea începerii școlii, în cartierele semi-rezidențiale din oraș se închid multe străzi, cam toate străzile de care se poate dispensa cartierul, în vederea ocupării lor de către copii. Să aibă copiii unde să se dea cu trotineta, să deseneze pe asfalt, alea. Iar dacă locatarii străzii se hotărăsc că vor o petrecere în perioada aia (și de cele mai multe ori se hotărăsc că vor), atunci municipalitatea iese la interval cu corturi, scaune, mese, subvenții, aprobări – tot ce trebuie pentru ca lumea să iasă pe uliță și să se socializeze. Iar oamenilor le place, chestia asta se întâmplă de minim 2-3 ori pe an, stau oamenii până târziu noaptea cu un grătar și-o bere sub nas, se cunosc între ei, e destul de mișto chiar.

Deci, da. Nu mai e mult până se face anul de când am venit, dar Belgia și cu mine începem să ne acomodăm una cu alta. Verile, mai ales alea reușite ca asta, ajută 🙂

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s