Am în cap un argument, a point, pe care vreau să-l fac însă m-am gândit mai bine şi mi-ar fi mai uşor să-l bazez pe o analogie. Cu alte cuvinte: postarea de faţă, deşi constituie un argument în sine, e pusă aici cu un scop ulterior  după cum se va vedea în episodul următor.

Prolog: Când eşti nou într-un oraş şi eşti în căutare de prieteni, atunci experienţa personală m-a învăţat că e bine să ţin mintea deschisă şi să mă expun la multe experienţe şi medii diferite, fără discriminare; din mulţimea de oameni cunoscuţi s-or alege vreo 2-3 care or rămâne lipiţi, şi ăia sunt suficienţi pentru început. Aşa se face că în Antwerpen aicea am ajuns să cunosc şi destule ciudăţenii, inclusiv vreo 2 vrăjitoare cu acte în regulă – adică una citeşte în Tarot online live, alta are o şcoală online de vrăjitorie. Relaţia dintre Foarfeca şi credinţele mistice ale doamnelor vrăjitoare (precum şi părerea mea sinceră despre activitatea lor) sunt material pentru o eventuală postare viitoare – dar până una-alta ar fi mega ipocrit din partea mea, ca umanistă, să respect şi să accept toate religiile şi sectele cu care intru în contact, ridiculizând în acelaşi timp taman astrologia şi/ sau vrăjitoria.

O să zicem deci aşa: mulţi oameni de pe lumea asta au nevoie de o viaţă spirituală; unii o îndeplinesc prin practicarea unei religii, alţii prin meditaţie – iar alţii, iată, prin calcule astrologice. Când doamna vrăjitoare îmi explică despre ritualul ei de lună nouă, informaţia care ajunge la mine se rezumă strict la „iaca sunt oameni pe lumea asta care fac ritualuri de lună nouă. ce interesant din partea lor”.

Acestea fiind stabilite, să intrăm niţel în sistemul propus de astrologie, că am eu o chestie de comentat. Mai exact, o chichiţă care ţine de zodii.

Toată lumea ştie: tradiţia zice de 12 zodii, fiecare guvernată de câte un corp ceresc – iar din cauza proprietăţilor acelui corp ceresc, nativii zodiei au anumite trăsături. Mai exact – şi pe foarte scurt – conform primului site găsit pe Google (că oricum toate sunt de acord între ele):

  1. Berbec: curajos.
  2. Taur: stabil.
  3. Gemeni: minte ascuţită.
  4. Rac: timid.
  5. Leu: orgolios.
  6. Fecioară: practic.
  7. Balanţă: diplomat.
  8. Scorpion: magnetic.
  9. Săgetător: nesupus.
  10. Capricorn: înţelept.
  11. Vărsător: creativ.
  12. Peşti: idealist.

Citind lista obiectiv (adică nu căutând doar propria zodie) se vede aşa: toată lumea are complimente în afară de rac, leu şi eventual săgetător. Sigur, in all fairness, dacă e să dezvoltăm la mai mult de o trăsătură, toată lumea primeşte echitabil şi de bine şi de rău – dar aici ne referim numai la primul cuvânt, ăla care determină stereotipul pe mai departe.

Cu alte cuvinte: odată ce i-ai spus astroloagei că eşti în Peşti, tot ce vei face/ spune de la acel punct încolo, ea va da din cap înţelept că „da, păi vezi?, eşti un idealist cu inima curată, te pasionezi de chestii!”. Eşti jurnalist? Artist? Avocat? Păi clar!, urmezi idealuri, astrele ţi-au dictat soarta! Eşti tâmplar? Cu siguranţă eşti un tâmplar artist. Eşti programator? Ei, lasă că ştie ea că în adâncul sufletului tău tu eşti un idealist ca Mr. Robot, vrei să salvezi lumea.

I-ai spus astroloagei că eşti în Rac? La fel, tot ce faci de aici încolo are drept cauză şi scop faptul că tu eşti un timid vulnerabil. Chiar dacă tu eşti un politician de succes, remarca vrăjitoarei va fi „ia uite!, a învăţat să-şi învingă timiditatea!” – sau dacă nu şi nu, atunci îţi găseşte ea un ascendent care să explice glitch-ul.
A se observa că, dacă unul din Peşti s-a apucat de politică, atunci asta are de-a face numaidecât cu dorinţa lui idealistă de a face lumea mai bună. Timiditatea intră în discuţie numai atunci când vorbim de Raci.

Aşadar există vreo 3 zodii care, pentru cei care se ţin de astrologie, n-au nici o şansă să stârnească simpatie sau de admiraţie. Eşti Leu şi ai avut de zis ceva într-o şedinţă? Normal, orgoliosule, trebuie tu musai să străluceşti! Eşti Leu şi nu ai zis nimic într-o şedinţă? Normal, te pisiceşti ca să te întrebe lumea special pe tine ce părere ai! Eşti Săgetător şi nu ţi-ai sunat părinţii de aniversarea cununiei lor? Normal, tu eşti un dificil nesupus, evident că nu te-ai fi gândit să-i suni. Eşti Săgetător şi ţi-ai sunat părinţii de aniversarea cununiei lor? Ai îmbătrânit, eh?, preferi să le zici ce vor să audă, că dacă faci ca tine iarăşi se lasă cu scandal…

*

În teorie, treaba asta e un detaliu care nu ar trebui să conteze. În realitate însă, ideea n-o face ea două parale – dar dacă o trâmbiţează persoane care contează… atunci se schimbă problema. Sunt oameni şi oameni cu care intri în contact în tot felul de contexte: c-o fi şeful, c-o fi educatoarea lu’ ăla micu’, c-o fi soacra, sau soţul prietenei cele mai bune – dacă părerea lui despre tine are un efect direct asupra vieţii tale, atunci lucrurile stau prost.

*

Cel mai bine nici nu zici în ce zodie eşti – sau măcar zici la derută că Gemeni.

(VA URMA)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s