Fusei în vacanță, (I): Croația

Concediul Foarfecii s-a desfășurat jumi-juma între Croația și Slovenia – dar, dat fiind că impresiile sunt foarte diferite de la un loc a altul și nu e cazul să nedreptățim vreuna din părți eclipsând-o, o să tratăm cele două jumătăți separat.

IMG_20160806_180727879

Ce știam din poze despre Croația e că insule, mare-soare; din cărți, că Iugoslavia și că veșnica rivalitate cu sârbii; din ziar, că războiul a oferit „avantajul” de a începe de la zero cu o reconstrucție a unei infrastructuri impecabile, și că mai există zone minate; de la cunoscuții europeni, că e aglomerație de turiști mai ales în vârf de sezon; în fine, de la prietenii de-acolo, că tare-s mândri de achievement-ul de a fi intrat în UE la așa puțin timp după război.

IMG_20160807_161133507

Să zic drept, toate-s adevărate – și mai ales am împuns suprafața pe unde am putut în căutarea adevărului despre relația croaților cu sârbii. Este fix așa cum se spune, și încă pe-atât, pentru că e o treabă foarte complexă.
Un nenică pensionar la care am locuit (o să detaliez despre traseu mai îndată) a fost sursa principală a tuturor învățămintelor – și, mai ales datorită vârstei, am zis că e de luat în seamă omul. La primul contact am dat de clișeu: omul a reușit în primele 15 minute de conversație să decreteze faptul că Tesla a fost croat, și a făcut-o într-un mod autoritar care nu a permis nici o obiecție. Ba mai mult, omul a avut multe ocazii să vorbească despre copiii lui, despre călătoriile sale, despre activitatea sa dinainte de pensie și în felul ăsta a venit de multe ori vorba despre România, despre Muntenegru, Slovenia, Ungaria, Macedonia, Bosnia, Grecia – la un moment dat deja era comic faptul că în locul Serbiei era pesemne un vid, o gaură neagră, ceva antimaterie – nu de alta dar în mod normal trebuia odată și-odată să vină vorba și de Serbia la naiba! Am zâmbit în interior și am trecut mai departe, interpretând tot ce-am auzit ulterior mereu în cheia asta: croații se cred cei mai superiori dintre foștii iugoslavi, iar râca pe care o au cu sârbii o să se perpetueze încă niște generații . Spre finalul șederii însă, surpriză!: turns out, nenică și cu familia lui își fac concediul regulat prin Voivodina!

Deci așa.

O relație complexă și cu multe aspecte.

Mor să merg la Zagreb să le văd muzeul de istorie, sigur sunt multe chestii interesante – n-am ajuns de data asta, am investit timpul în litoral și insule. Am avut o bază în Zadar (unde am aterizat și am vizitat oleacă stânga-dreapta), apoi puțin în Rijeka, după care o altă bază pe insula Krk, într-un sat, la nenică de care am povestit mai sus.

IMG_20160806_201844633_HDR

Observații random:

  • Orașele vechi sunt chiar vechi, îngrijite, cu multă influență venețiană, pline într-adevăr de turiști – mai ales la ceas de seară în weekend prin centrul, ă, vechi.
    Da-n rest e super lejer! Nu știu ce fel de turism fac cunoscuții mei (încep să-mi pun întrebări) sau restul blogărilor – dar serios! Este atât de plăcut și atât de aerisit la 10min de centru încât te și întrebi de ce-ar vrea cineva să se înghesuie în chestiile alea care și-așa sunt la suprapreț. Sunt plaje noi din 50 în 50 de metri, singura diferență e că la plaja centrală e gălăgie cu banane și cu tobogane de-alea de turism de masă, iar berea costă dublu față de plaja următoare. La plajele dinspre ieșirea din oraș nu mai sunt terase cu bere, dar sunt la fel de curate și de sigure pentru înot. O plăcere.
  • Mulți italieni, ceea ce e gălăgios – dar și mult turism local, ceea ce e fain. Și mai ales: strașnic le place croaților să facă sport. Bărci, kayak, înot, sărituri de pe stânci, yachturi, jet ski, scufundări, orice. O chestie care nu numai că ajută turismul, dar mai și arată o cultură a vieții active, diferită cel puțin de ceea ce cunoșteam din stațiunile românești unde, în afară de plajă și eventual înot sportiv, nu prea ai realmente prea mare lucru de făcut. Și încă o subliniere: apa e așa de calmă între zecile de insule încât nu-i de mirare că locul e un paradis pentru bărcile cu vele.
    14080830_10154350377533617_1242410468_n
  • Când nu fac sport, nu i-am văzut totuși să se omoare cu mâncarea. Cel puțin nu în sensul în care se dau peste cap spaniolii și portughezii, ba chiar și grecii, să prepare chestii. Croații au o bucătărie hibridă între ćevapčići-ul balcanic și pizza italienească, și cu asta cam basta. Peștele vine simplu la grătar (și, deși este peste tot numai litoral și apă, restaurantele pescărești nu sunt chiar la tot pasul cum m-aș fi așteptat), carnea la fel,  iar berile locale sunt vreo două în total (și mai au și același gust). În rest, cum spuneam: paste (cu spaghetele făcute în casă, nițel balcanizate), pizza, lasagna, și, pe oriunde te-ntorci, pršut: varianta locală de prosciutto. Au cafea bună în orice birt de gară și un lichior de nuci remarcabil, precum și unul din sâmburi de vișine absolut minunat.
  • O mare nedumerire mi-a rămas însă vizavi de uleiul de măsline. Sunt popor de măslinari, se și mândresc cu asta – ba chiar pe o insulă din regiunea Zadar am urcat mai bine de o oră până pe vârful muntelui mergând doar printr-o imensă livadă de măslini – deci, practic, măsline cât vezi cu ochii. În fiecare restaurant în care am intrat însă, din toate categoriile de preț, pe masă am primit același kit standard cu ulei apos de dracu-știe-ce, alături de oțetul ăla ieftin de alimentară sătească. Nu vreau să fiu înțeleasă greșit: problema nu stă în pretențiile mele culinare; problema stă în întrebarea „păi bine, și ce naiba faceți cu toate măslinele?!”. Dacă chiar le exportă pe toate atunci sunt cam proști, își dau singuri cu firma în cap, ratând șansa simplă de a se prezenta cu ceva gustos pe masă. La fel și cu oțetul: dacă tot vă dați atâta după italieni cu bucătăria și cu cafeaua, păi cum nu puneți un balsamico mai de doamne-ajută pe masă? Ne zgârcim așa la tărâțe? Iar la categoria „ce faceți cu toate măslinele?” intră de fapt și smochinele, povestea e identică.
    IMG_20160809_124639965
  • O întrebare persistentă (și nu numai în mintea mea) a fost „cum se poate, doamne-iartă-mă, când trăiești într-un asemenea peisaj, să-ți stea gândul la război?”. O apă albastră-turcoaz, insulele, climatul mediteranean, Alpii Dinarici în zare, ochii ți se bucură oriîncotro te uiți – ce-ar putea să te urnească dintr-așa un paradis? În fine, întrebare fără sens. Apropo însă de Alpii Dinarici: n-am mai văzut demult așa un peisaj arid și stâncos. Extremadura e pistol cu apă.

În concluzie și ca să nu mă mai lungesc: nu știu cum să recomand Croația în așa fel încât, odată ajuns acolo, să nu fie nimeni împresurat/ sufocat de mase de turiști. Nu știu ce-am făcut așa special, cert e că în vârf de sezon am găsit plaje pustii și nu am stat la nici o coadă nicăieri, nici măcar ora mesei la singurul birt de plajă din zonă.
Prin urmare din punctul meu de vedere Croația e o destinație excelentă pentru vacanță cu palmieri, soare, plajă și eventual sporturi acvatice. Oamenii și atmosfera sunt mulcome (punctualitatea de exemplu e relativă, însă nu în măsura în care să deranjeze), prețurile sunt ok din perspectivă belgiană mai ales, peisajul e unic, vremea e bună chiar și atunci când e înnourat, iar condițiile de cazare/ mâncare sunt decente chiar și la extrema ieftină a ofertei.

Am rămas restantă cu Zagreb și Plitvice. Data viitoare.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s