Să recunoaştem: cei cu afecţiuni celiace trăiesc vremuri grele. De când a scăpat de sub control treaba cu „fără gluten” iar jumătate din populaţie se uită de sus la cealaltă jumătate, unii fiind nişte ţărani neinstruiţi iar ceilalţi nişte hipstări cu ifose… sărmanii ăia care chiar au intoleranţă adevărată la gluten intră în oala cu hipsteri enervanţi, iar problema medicală serioasă devine conversaţie de Formula AS. Trebuie să fie foarte frustrant să te confrunţi cu o chestie serioasă pe care cei din jur o iau însă în derizoriu.

Fix la fel şi în cazul feminismului, a discuţiei despre egalitatea între sexe, sau cum se mai cheamă tema atunci când vine vorba despre cum femeile sunt plătite mai prost decât bărbaţii – că tot e un subiect a modă. Subiectul a fost distorsionat câte puţin de către mai multe capete succesive, până a ajuns în punctul în care pur şi simplu rişti să te compromiţi social dacă zici că te preocupă problema. Normal: în punctul cel mai caricatural subiectul este dezbătut de două vegane tatuate, studente la ştiinţe politice, care sorb un smoothie ecologic în timp ce dezbat dacă noţiunile germane tip „Student sau studentă” să fie scriese „Student_in” cu prăpastie sau „Student|in” cu zid între cele două sexe.

Dar totuşi.

Să dăm caricatura la o parte şi să ne uităm la subiect.

Cred că una din cele mai bune fraze peste care am dat citind actualitatea a fost ceva de genul „Dacă un bărbat vine şi-mi zice că el susţine cauzele femeilor, primul lucru pe care-l întreb este dacă acasă dă cu mopul. Că dacă nu pune mâna pe mop, degeaba vorbăria”.

Dincolo de faptul că sunt de acord cu ce zice, şi de faptul că întrebarea e foarte eficientă în a filtra oamenii din faţa ochilor… mi-a rămas în cap observaţia implicită: acasă, în munca de gospodărie, acolo e cel mai adânc înrădăcinată inegalitatea. E normalitatea aia firească, o naturalețe nonșalantă cu care treburile casnice sunt atribuite în primul rând femeilor – situația „marcată”, adică altfel decât normalul, fiind atunci când bărbații ajută.
Culmea e că, pe măsură ce am tematizat treaba asta, am descoperit cu groază treptată că… ei bine, în MAREA majoritate a cuplurilor cunoscute situația este fix asta: indiferent câte ore muncesc și cât câștigă femeile, treburile casnice tot de ele atârnă.

Nu zic: ar fi complet prostesc să ne punem de-a curmezișul peste milenii de evoluție care pe asta s-au bazat, pe rolul femeii de a îngriji cuibul. Sunt aici niște chestiuni mai adânci decât simpla decizie momentană de cine dă cu aspiratorul. La nivel istoric am petrecut, ca specie, mult mai mult timp în peșteră decât la birou – nu putem șterge de pe o zi pe alta chestiuni atât de adânc înrădăcinate.
Dar tocmai pentru că nu mai trăim în peșteră și tocmai pentru că facem chestii nefirești pentru „natura lucrurilor”, așa cum ne-a parvenit ea din Neanderthal – serviciu cu orar fix, aspirație către locuințe strălucitor de curate, geamuri de sticlă, surse de praf și de poluare din toate părțile, gătit sofisticat cu 15 oale și recipiente odată, standardul social de a purta mereu haine curate, etc etc etc – ei bine, tocmai pentru motivele astea toate nu mai putem pretinde o distribuție neanderthaliană a rolurilor. Sau medievală: pentru că tradiția asta s-a perpetuat până acu recent, trecând prin Antichitate și Evul Mediu, dar în esență femeile au tot fost casnice de-a lungul mileniilor.

Dar nu mai sunt.

Și din acest motiv se impune o schimbare și în distribuția treburilor casnice.

Am văzut că se vorbește inclusiv de o formă de remunerare a femeilor pentru munca nevăzută a treburilor casnice, ba chiar de includerea unor atari specificații în contractele/ legislația de căsătorie. Habar n-am dacă sunt idei bune, instinctul meu îmi spune că nu așa se va rezolva problema – dar e un început. Măcar discutăm chestiunea.

Vorbim despre chestiuni înalte, moralitatea deciziilor, echitate vs. dreptate, ne dăm cu părerea despre războaie și refugiați, învârtim tabele în excel ca să ducem firmele pe culmile dezvoltării, facem invenții și cercetări, ne punem întrebări de etică despre drone și inteligență artificială… dar apoi unii se întorc acasă și se pun cu burta-n sus, iar alții intră în schimbul doi la șmotru și gătit. Și nimeni nu pare în stare să vadă ceea ce e evident.

Păi ce-am făcut?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s