Fusei la refugiaţi (III)

În schimb cu copiii a fost simplu, şi asta mi-a plăcut cel mai mult: sunt deştepţi, lipicioşi, îşi găsesc de joacă şi cu un băţ dacă găsesc, cuminciori şi, în general, o plăcere. Nu pe bune: super impresionant cât de fluent vorbesc deja toţi olandeză şi cât bun simţ şi ce încredere în ei înşişi au. Sigur, eu m-am jucat mai mult cu fetiţele, pentru că suntem într-o societate ultra-divizată şi Doamne-fereşte să se amestece băieţii cu fetele, cel mai bine îi ţinem separaţi de cum încep să gângurească – dar chiar şi-aşa m-am bucurat să aud că le place la şcoală, că le place Frozen (deci sunt parte a lumii contemporane), una mi-a zis că vrea să se facă poliţistă… chestii de bun simţ. Am jucat un fel de „1-2-3 la perete stai!”, nişte v-aţi ascunselea şi leapşa sănătoase…. Ah, şi fascinaţia pentru părul blond pe care vor să pună mâna cât de curând, aşa că au fost şi sesiuni de împletit părul, împodobit ca fetele, etc. Copii ca toţi copiii, na: şi fără să dau în clişee, chiar mi-ar plăcea să cred că or să aibă un viitor bun, în Belgia sau aiurea.

În rest… după cum ziceam, un singur om ar fi fost suficient ca să aprindă proiectorul, însă restul au avut funcţie de distrat copiii şi de socializare. În olandeză sau în arabă – şi aici importanţa băieţilor sirieni cu care veniserăm. Plus că prezenţa unor sirieni deja extinde un oareşce plus de respectabilitate asupra întregului grup de voluntari – iar când apar momente mai tensionate într-o bisericuţă sau alta (au fost şi de-alea) este o diferenţă ca de la cer la pământ pentru o fată ca mine să aibă un tip prin preajmă, şi mai ales un tip de-al lor.

Un amănunt care însă nu mi-a plăcut deloc-deloc şi pe care trebuie să-l menţionez musai: la sfârşit, atunci când am început să rearanjăm scaunele şi mesele din cantină, unii au pus mâna gospodăreşte fără discuţii, în vreme ce alţii stăteau pe margine cu mâinile în buzunare şi se uitau. De acolo de unde vin eu aşa ceva nu există aşa că i-am convocat pe câte unii să participe. S-au mişcat într-o scârbă de parcă le-am cerut să adune rahat de pe jos, au mutat un scaun cu lene şi s-au întors la grupul lor. Asta, să-mi fie cu iertare, nu e numai material de apă la moară pentru naţionaliştii care-i arată cu degetul pe refugiaţi că-s o pacoste; asta e pur şi simplu lipsă de educaţie de-acasă care nu aduce nimic bun şi enervează pe toată lumea.

În rest însă: cu plăcere şi altă dată.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s