Fusei la Molenbeek, deci

În mass-media şi în gura păreriştilor Molenbeek e pozele astea:

Eu am avut o altfel de suspiciune aşa că am mers să mă lămuresc. Iar ce-am găsit e dificil de descris pe scurt, dar se apropie mai mult de asta:

Mai exact:

E un cartier practic central. Cu toate astea, nu trebuie decât să te bagi pe prima străduţă lăturalnică, şi deja te simţi în alt distict: e mizerie. Nush’cum se-ntâmplă dar parcă fix în cartierele astea „problemă” taman şi autorităţile par să fie mai dezinteresate de curăţenie (mă gândesc la Paris). Or fi, nu zic, imigranţii mai neglijenţi: când regula locului e să pui gunoiul în faţa casei în fiecare vineri, în saci codificaţi pe culori (care mai sunt şi scumpi), iar tu vii dintr-un loc în care chestiile astea sunt SF-uri… normal că rezultatul e că fiecare pune gunoiul în stradă în orice zi a săptămânii, în pungi de la supermarket. Angajaţii de la Salubritate nu ridică însă chestii extra-regulamentare – şi uite-aşa rămân străzile mizerabile. Sigur: e un context bun de arătat cu degetul spre migranţi (pe drept), dar zău că nici Salubritatea locală nu pare interesată să iasă la interval.

Trecând peste gunoaie, populaţia de pe stradă… da, nu cred că am văzut mulţi belgeni. La fel ca-n Borgherout-ul din Anvers, sunt unele străzi pe care nu auzi nici suspin de belgian. Schepsisul fiind că… nu „auzi numai arabă”, cum se inflamează televizoarele. Ceea ce auzi este „imigranteză”: turcă, arabă, română, franceză de Magreb, bulgară.

Însă clişeul care m-a întărâtat cel mai tare este ăla cu „Daaa! Păi în Bruxelles există cartiere în care nici Poliţia nu intră!” (asta ca variaţiune la „Daaa! Păi în Paris există cartiere în care nici Poliţia nu intră!” şi „Daaa! Păi în Londra există cartiere în care nici Poliţia nu intră!” – toate, după cum se vede, suspect de identice). Ia să văd eu dom’le cum nu intă Poliţia într-un cartier, ia!
Ceea ce am văzut spulberă complet clişeul – dar nu sunt sigură că ăsta e un lucru bun. Am vrut să traversez o pasarelă peste nişte linii de tren, pasarelă conectată la o staţie de metrou. În staţia de metrou însă vreo 20 de poliţişti cu câini, pasarela blocată, vreo 2 dube de poliţie în faţă. Nu arăta a agitaţie, nu vedeai de la depărtare că s-ar întâmpla ceva – şi de fapt nici atunci când am pătruns în staţie printre poliţişti nu plutea vreo impresie de primejdie – dar treptat mi-am dat seama că asistam la un raid, o componentă a vestitelor manhunts despre care tot scriu ziarele că s-ar desfăşura în Bruxelles. Nu ne-a dat nimeni afară, am fi putut lua metroul dacă ăsta ar fi fost planul – dar nu era, şi nici nu era confortabil să mai ardem gazul pe-acolo, aşa că am şters-o. De poze, nici vorbă.
Apoi, într-o intersecţie aproape de vestita Rue de Quatre Vents (unde a fost capturat Abdeslam ăla), văzui un tip înveşmântat în caftan, cu barbă şi tot gear-ul tradiţional, răspunzând evident defensiv unor 6-8 poliţişti care-l înconjuraseră. Nu e un tablou plăcut, e material clasa-ntâi pentru cei care vociferează că „uite cum intimidează poliţia pe arabi în plină stradă” – dar ceva-mi spune că aceiaşi vociferatori sunt la fel de vocali şi atunci când vine vorba de „păi să-i caute poliţia pe terorişti! ce-i asta? nu şi-au făcut treaba să ne apere!”.

Situaţia e mult prea complexă aşadar, şi nu e cazul să trag (încă şi eu, moţ) concluzii despre ce-am văzut. Pe mine mă interesa treaba cu „nici Poliţia nu intră!” şi am lămurit-o cu vârf şi îndesat. În rest, mă mai interesa să văd cât e de ghetou locul, şi mi-am făcut o idee: pe o scală între 2 chestii văzute personal, o zonă-problemă din Paris, şi „zona problemă” din Berlin… Molenbeek este fix la mijloc. În Paris, am povestit: am trecut prin puncte, intersecţii în care am simţit că e mai bine să nu atrag atenţia – în Molenbeek nici nu s-a pus problema să mă simt în nesiguranţă. În Berlin, pe de altă parte, cartierele cu adevărat problematice (ghetouri) sunt alea albe muncitoreşti din Est; cartierele arăbeşti sunt vibrante: comerţ, restaurante, hipsteri – foarte plăcute. În schimb în Molenbeek mi-au lipsit restaurantele (!!! nu m-aş fi aşteptat) – şi de fapt cred că nişte restaurante simpatice ar atrage garantat o populaţie mai diversă şi mai echilibrată, de la studenţi la simpli amatori de tagine. Sunt câteva localuri, nu zic: dar sunt genul de localuri evident „societate închisă”: Tea Bars în care se întâlnesc numai bărbaţi de o anumită cultură, se bea ceai, se priveşte un televizor, se fumează mult – iar dacă în uşă apare un outsider care vrea şi el (sau ea!) un ceai… bineînţeles că o să primească ceaiul, dar o să fie stânjenitor.

Concluzia experienţei? Spre deosebire de mass media tabloidă, mass media de oameni normali îşi va face exagerările bazându-se pe un sâmbure zdravăn de adevăr. În cazul Molenbeek: da, există o segregare, da, există mizerie, da, e plin de musulmani, da, lipsesc belgienii. Nu, nu lipseşte Poliţia, nu, nu se aude numai arabă – şi mai ales nu, nu e un ghetou sărac-lipit care vede numai orori.

Steluţă suplimentară: să zicem că „cineva”, o instituţie se implică şi-şi pune mintea să facă din Molenbeek un cartier bun. Ia o fabrică veche şi o face club, mai plantează un cinematograf alternativ şi un campus universitar – ceea ce atrage după sine cafenelele şi restaurantele, tineretul european, locul devine trendy. Cum se cheamă însă transformarea asta? Gentrificare! Oh… stai că gentrificarea e demonizată…

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s