Problema de care vreau să mă leg este așa:

În primul rând rețetele, nefiind explicate logic, nu se deosebesc cu nimic de desfășurătorul unui ritual de vrăjitorie (deși probabil și ălea or avea explicațiile lor). Pur și simplu trebuie să-l iei de bun pe ăla care-ți dă rețeta, să urmezi exact cu sfințenie pașii pe care ți i-a prescris, și cam atât.

Iar de aici se face loc pentru „trucuri” și „șmecherii” care să garanteze reușita.
Pomeneam la început de diferențele de opinie cu temperatura cuptorului la macarons: le-am încercat până la urmă pe toate și cred că în final ideea aia cu preîncălzit la 190/ scăzut la 150 are ceva de luat în seamă. Se încadrează cumva în logica a ceea ce urmărim să se întâmple cu aluatul – dar totuși îmi lipsește o explicație avizată, să văd dacă e o legătură între consistență și temperaturi… mă rog, explicații. Fără ele, nu rămân decât cu acest… truc. O să fac macarons tot restul vieții și, când o să le bag la cuptor o să scad temperatura de la 190 la 150 de grade, dar n-o să știu să explic de ce. Până una-alta o să fiu pe același palier cu o babă care-ți zice să te dai trei pași în spate și să scuipi în sân când vezi o pisică: pentru că așa se face. 

Dar pe baza trucurilor de bucătărie lucrurile merg și mai departe de-atât. Cel care le deține (în realitate de obicei este o ea) nu le dă drumul nici mort. Nici nu-i de mirare: după atâta muncă și încercări, nu-i vine la îndemână să dea altora mură-n gură. Am crescut în contact cu mediul ăsta (și sunt convinsă că toți cititorii știu despre ce vorbesc), un mediu în care gospodinele își scrutează una alteia prăjiturile, iar cele mai pricepute de multe oi sunt și foarte secretoase cu ”trucurile” lor – și mai și fac caz din asta. Nah, fiecare cu validarea lui, nu-i un capăt de lume.
Dar nu pot să nu mă gândesc că, dacă toți am ști principiile pe care le urmărim cu fiecare compoziție, „trucurile” respective le-am face toți din proprie inițiativă, că ar face parte din logica lucrurilor. Deci nema trucuri, nema împăunări de gospodine, nema validare aiurea.
Și, dacă-mi permiteți: nema zece variante pentru aceeași rețetă, să fiu nevoită să coc la zece temperaturi diferite până aflu care e varianta bună. Logica e una singură, rezultatul îl obținem făcând pasul firesc după fiecare etapă.

Iar în ceea ce privește împăunarea gospodinelor… tot o poveste despre macarons: ziceam că am auzit despre o tipă că ar face niște macarons nemaipomenite. În ce context am aflat asta? Păi pe scurt și simplificat: fata a împărtășit rețeta ei cu cineva, dar a făcut-o în modul acela politicos superior care spune „sigur, ești liber să încerci” dar gândește „tu chiar crezi că ai să reușești vreodată?”. Nu trebuie să explic cât de josnică mi se pare o asemena abordare.
De ce?
Păi fraiere!, ai muncit și ai încercat zeci de mii de trucuri, bravo!, ai ajuns bine – dar asta spune mai degrabă ceva despre obediența oarbă la „așa se face”, mai puțin despre inteligență și înțelegerea muncii. Și cât de frumos arată, prin comparație, cel care e dispus să împărtășească, să încurajeze pe cei care învață, să explice și să îndrume – mai ales dacă găsește de explicat ceva logic, nu o rețetă random.

PS: După cum se deduce din text, începutul a fost bun și sunt în graficul procesului de învățare, mai am puține nelămuriri până la prima șarjă reușită. Dar trece mult timp de la o încercare la alta pentru că mă lupt cu „trucurile”, tot încerc să citesc și să mă documentez ca să pun cap la cap niște explicații. Când oi absolvi cursul, oi pune o poză. 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s