Lectura de weekend (CLV)

Am zis deja, nu?, că urmăresc campania electorală din SUA. Și cred că am dat de înțeles destul de clar cu cine țin – nu mi-am schimbat părerea între timp: chiar dacă Sanders pare să gâfâie momentan, prezența lui rămâne cel mai bun lucru din tot circul american.

Despre Donald Trump, în schimb, au curs deja râuri de cerneală – și or să mai curgă. Și de cerneală, și de sudori reci. Ideea e că, cel mai probabil, sentimentele mele au fost deja exprimate de alții, iar argumentele mele împotva lui Trump atârnă deja enumerate în toate publicațiile lumii. N-are rost, deci, să risipesc biții internetului cu asta.

Dar da, fascinația urâtului o am și eu, m-a prins într-o bună dup-amiază damblaua și am cercetat viața și personajul public al lui Donald Trump. L-am cercetat de i-au mers fulgii. Iar în cercetarea vieții particulare am găsit două articole similare, unul de la The New York Times și unul de la The Guardian: interviuri cu valetul-șef al lui Trump, care povestește din casă – articolele descriind, sec, cum e viața la reședința din Florida a magnatului. Relatarea seacă are avantajul că, pe de o parte, e inocentă (ce poți să-i repoșezi unui text descriptiv?) – dar pe de altă parte, dacă știe la ce să se uite și ce să descrie…. poate fi mușcătoare. Concluziile sunt lăsate exclusiv în seama cititorilor.

Dar TOTUȘI! Nu vreau să las subiectul din mână înainte să-l epuizez! Mai ales că am făcut atâta amar de cercetare pe tema asta 🙂
M-am uitat pe YouTube la niște interviuri mai vechi ale personajului. Nu-mi vine să cred că sunt nevoită să o spun – dar iată: când mi se explică faptul că Trump este asociat cu succes, bogăție, bani, afaceri solide… încep acum să înțeleg de unde vine asocierea. Da, omul pare să fie un dezvoltator imobiliar care își stăpânește meseria. Iar chestia pe care îmi vine greu s-o recunosc este că, dacă mă uit la Trump de exemplu în interviul ăsta din ’98, tipul îmi pare chiar decent. Sigur: ”decent” în sensul larg, pentru că e vizibil încrezut și nesuferit – dar totuși în niște limite care indică mai degrabă un asshole, iar nu un caz patologic. Cazul patologic pare să se fi dezvoltat abia în ultima decadă – și e treaba psihologilor să dezbată pe ce bază s-a dezvoltat așa o otravă – eu nu fac decât să arăt, comparativ, la ce mă refer.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s