Cred că, după ce am povestit despre „The Good” şi despre „The Bad„, a venit momentul să consemnez… ei bine, nu „The Ugly”, ci rubrica „diverse”, aia eliberată de sentimente, de entuziasm şi de frustrări. Aşa, la grămadă, despre ce mai e deosebit pe meleagurile astea.

Spre deosebire de scena străzii în Berlin sau chiar în Hamburg, aici oamenii pe stradă nu prea îşi zâmbesc – singurii care tind să o facă sunt mai mult bătrânii (şi chiar pare să le placă). În schimb, dacă sunt sub 60 de ani, nu au pornirea să-şi însenineze faţa la un contact vizual întâmplător. Ba mai mult decât atât, de cele câteva ori când am fost eu cea cu iniţiativa (la semafor, în tramvai, la raft în supermarket – nah, se găsesc ocazii să te intersectezi de-aproape cu un om) – s-au uitat încurcaţi la mine. Cam ca bucureştenii. Aşa că a început să-mi treacă şi cheful de zâmbit.

Gătitul şi mai ales patiseria de casă se reduc, dezolant, la asamblarea de semipreparate. Chifteluţe în sos? Chifteluţe gata făcute de la supermarket, încălzite în sos din conservă, cu piure decongelat. Vestitele lor plăcinţele cu orez, să le fac şi eu acasă? Cupe de biscuit gata pre-coapte, se umplu cu crema de orez din conservă, se pudrează cu zahăr şi se mai dau nişte minute la cuptor. Cam aşa arată site-urile de bucate pe meleaguile astea. Ceea ce e ciudat, pentru că patiseria cel puţin (aia de prăvălie) este foate rafinată şi elaborată – deci oamenii se presupune că au idee despre ce e bun. În consecinţă, nici la supermarket nu e ce alege din raionul pentru copt: jumătate sunt cutii de amestecuri gata preparate pentru checuri banale – cealaltă jumătate sunt mărgeluţe sclipicioase pentru decorat. Da’ dacă te pune naiba să vrei ceva de consistenţă (nu ştiu: esenţe, coajă de lămâie, nucă măcinată, un cacao bun) – ei bine, îţi pui pofta-n cui. Iar migdalele măcinate sunt aparent ceva mega exotic, altfel nu-mi explic de ce mi s-ar cere 5,29€ pentru 125g. Adio biscuiţi de casă, deci.

Am fost până acuma la câteva petreceri de localnici, petreceri prilejuite mai ales de „casă nouă”, şi s-a tot repetat o chestie: cadourile primite de la oaspeţi s-au aliniat frumos pe o masă specială la vedere, şi una din „activităţile” de petrecere pare să fie, perfect normal, perindarea pe la masa cu cadouri şi observarea/ lăudarea cadourilor acumulate. În sine, nu prea departe de nunta cu strigare – cu deosebirea că participanţii belgieni nu prea par înclinaţi spre bârfă, comparaţii şi invidii. Asta pentru că…

… ei bine, belgienii sunt nişte oameni cuminciori, care respectă toate regulile, plictisitori până la cer prin chestia asta. Mbine, unele reguli se respectă şi de frică: chiar se dau multe amenzi pietonilor care trec pe roşu, 50€ bucata. Dar chiar şi fără amenzi sau pedepse, sunt oameni discreţi, foarte privaţi, care nu deranjează, nu ies în evidenţă, nu zic nimica. De-aia zic că or fi bârfind ei pe la ei pe-acasă atunci când sunt în familie – dracu’ ştie – dar spre exterior nu transpiră nimic, aşa că trecerea în revistă a cadourilor pare să aibă o singură funcţie, şi anume lăudarea.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s