Ziceam, pe de o parte, că în societatea românească lipseşte o cultură a dezbaterii, o obişnuinţă a schimbului de idei, o deschidere către posibilitatea măcar teoretică de a-ţi schimba opinia – şi mă refer mai cu seamă la opinii pe teme politice. Pe de altă parte însă am văzut ce se întâmplă în Germania cu destabilizarea condusă fix pe baza deschiderii la dezbatere: toate opiniile sunt acceptate la masă, apar atâtea versiuni ale adevărului până nu se mai ştie care e cea corectă, şi prin urmare toate sunt respinse la grămadă. Cum spune o vorbă veche din popor (din poporul britanic, mai exact): se aruncă copilul cu tot cu apa din căldare.

Şi-aşa-i rău, şi-aşa nu-i bine.

Uite de-aia cred că „selecţia surselor de informare” ar trebui învăţată în şcoală.

Şcoala e atunci când copilul trebuie pregătit pentru viaţă – mai ales şcoala aia obligatorie de care ziceam că e standardizată cu un scop clar, cât să asigure un kit mininim standard de abilităţi pentru aceia care nu urmează studii superioare.

Şi iaca idee revoluţionară:
Părţile descriptive, alea care descriu şi clasifică lumea (şi mă gândesc la mari capitole din cărţile de geografie, bilologie, istorie) – e, alea nu mai sunt vârful actual al cunoaşterii, nu mai suntem în secolul 19. Nu mai e cazul să facem lecţii tip „Ursul brun: areal de răspândire, hrană şi reproducere” sau „Republica Congo: relief şi bazin hidrografic”. Cunoştinţele astea sunt la îndemâna oricui are nevoie de ele, tot ce trebuie să ştii este să le cauţi.
În schimb, cu timpul eliberat de lecţiile descriptive se poate trece la învăţare utilă, învăţarea unor abilităţi. Abilităţi de analiză, de sinteză, de selecţie, de structurare… în fine: abilităţi. Iar una dintre abilităţi este şi selecţia informaţiei, precum şi formularea de argumente, respectiv dezbaterea.

M? Cum sună?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s