În Spania, după cum se ştie, punctul culminant al sărbătorilor de iarnă este Boboteaza, vizita magilor, care se lasă cu procesiuni, cadouri, cozonaci, tot tacâmul. În ediţia din acest an a paradelor orăşeneşti cu costume şi magi organizatorii din Madrid s-au gândit să pună în cap tradiţia şi au înlocuit unul dintre magi cu o femeie – ceea ce a iscat o vâlvătaie nemaivăzută. Personal am ridicat o sprânceană pentru că mi s-a părut o porcărie ideea – dar nu am mai apucat să argumentez de ce anume mi se pare o porcărie, că deja s-a tăbărât pe mine cu etichetele de „conservatoare” şi „reacţionară”, şi nu am mai avut loc de vorbit.

Cu toate astea, mie acţiunea autorităţilor madrilene mi se pare în continuare o prostie – dar nu numai atât; mi se pare mai cu seamă periculos dogmatismul cu care este apărată iniţiativa, care mai mult face rău decât bine cauzei egalităţii dintre sexe.
Şi, fincă am un blog, o să explic şi de ce.

În primul rând, înainte să discutăm idei, să dăm din drum faptele: de la Cleopatra şi până la regina Victoria istoria a fost constant populată cu regine, unele din ele chiar extraordinar de puternice. Deci faptul că în legenda celor trei regi de la răsărit nu apare nici o regină… nu este pentru că pe vremuri jobul de rege era rezervat doar bărbaţilor. Habar n-am de ce nu apare şi o regină, dar prin înlocuirea unui mag cu o magă nu facem dreptate unei părţi asuprite a populaţiei, care vreme de mii şi mii de ani nu a avut acces la funcţia de rege – şi uite cum în sfârşit în secolul 21 cineva s-a găsit să challenge tradition. Nici vorbă.

În al doilea rând – şi aici e miezul problemei – faptul că o tradiţie care vine din adâncurile istoriei este sexistă… nu e în sine, intrinsec, rău; face parte din istorie şi aşa a funcţionat omenirea foarte multă vreme. Ce e important este cum ne raportăm noi acum ca societate în secolul 21 la această tradiţie, cum înţelegem faptul că face parte din trecut, cum o abordăm ca pe un role-play în care toat lumea e conştientă că e doar o tradiţie cu rol de entertainment, cum o prezentăm copiilor, etc. ŞI MAI ALES, CEL MAI IMPORTANT: ce facem acasă după ce ne-am întors de la parada orăşenească, cum arată noile ritualuri şi tradiţii pe care le creăm ca societate pentru viitor.
Dacă în poveştile actuale (care or să se perpetueze drept legende în viitor şi vor da naştere la tradiţii) este de aşteptat ca femeile să arate 90-60-90 (că altfel se aleg cu swipe left), să renunţe la carieră atunci când fac copii (pentru că societăţile în care trăiesc nu sunt în stare să facă un cadru legal care să le recunoască), să nu ceară la muncă mai mulţi bani decât li se dau – ba chiar, elementar, să se aştepte de la ele să nu umble neînsoţite noaptea… păi ce-am făcut? Mai nou spunea primăreasa din Köln, în lumina incidentelor de Revelion, că femeile ar trebui să aibă un cod de conduită şi să păstreze o distanţă de un braţ faţă de necunoscuţi. E? Cum sună asta?

Cu asta ajungem la ultimul punct, al treilea rând: cu mişcarea asta de înlocuire a unui rege cu o regină la paradă (care mişcare, să recunoaştem, este foarte facilă şi la îndemână, nu e cine ştie ce ingenioasă idee) punem tema egalităţii dintre sexe în colţul cu scenete şi desene de grădiniţă. Ca şi temele cu pacea mondială pe vremuri, sau mai nou temele de mediu. Faci la şcoală o acţiune tip concurs de desene, eventual o serbare – şi iaca se cheamă că te-ai ocupat de tema dată, eşti implicat. Iar tema… acolo rămâne, la serbare, sau cel mult la nivel de donaţie pentru un ONG – pentru că „oamenii serioşi” îşi văd de treburile serioase atunci când se-ntorc acasă. Şi aşa se ajunge la o societate în care, iată, o femeie recomandă senin altor femei să aibă grijă să se ţină la distanţă de necunoscuţi – deşi poate că a fost la viaţa ei la serbări la care a aplaudat copii cu poezii în care femeile aveau roluri liberale.

Ca să rezum ideile şi ca să închei cât de cât clar, iaca două exemple, unul bun şi unul rău, despre cum construim tradiţiile noi.

  • Văzui de curând „The Martian”. Nu e nici pe departe vreo lumină de film dpdv cinematografic, însă Hollywood-ul îşi face treaba sârguincios în ceea ce priveşte distribuţia şi proporţia rolurilor pe sexe, rase, poziţii ierarhice, etc. Şi în general îi iese (ba chiar pe alocuri prea de tot vizibilă sârguinţa), dar la o fază şi-au dat arama pe faţă: la sediul central NASA de pe Pâmânt, conducerea arată ca o oglindă fidelă a oricărei corporaţii (conducerea, nu cohorta de ingineri):

Scena din poză are loc în biroul directorului NASA, unde s-a adunat să se certe toată conducerea. Singura femeie din echipă este, ghici ce?, responsabila cu PR-ul şi cu relaţiile cu presa. Dacă chiar aşa or sta lucrurile la NASA nu ştiu, dar în oricare din cazuri clişeul este profund, iar tradiţia există deja.

  • La polul opus am văzut o punere în cap a tradiţiei într-un loc în care nu m-aş fi aşteptat în veci: într-o reclamă la cinematograf. Nu ştiu dacă are vreo relevanţă faptul că reclama şi cinematograful sunt franţuzeşti, dar pe mine m-a dat gata modul cât se poate de ferm şi de natural cu care s-a negat clişeul. Cine se uită la clip o să înţeleagă imediat la ce mă refer (şi nu, ăsta nu e un tertip prin care să-mi fac cititorii să dea click pe o reclamă ca să fac eu bani, că presupun că deja e clar pentru toată lumea că nu aşa funcţionează Foarfeca):

E? Aşa-i că din prejudecată am fi aşteptat protagonişti băieţi?🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s