Aflându-mă într-o ţară prin care aparent mişună terorişti fundamentalişti islamişti (Belgia) şi urmând să călătoresc de Sărbători într-o zonă şi mai interesantă din acest punct de vedere (Paris), normal că mă interesează subiectul (oricum m-ar fi interesat şi fără astea două motive personale). Mă interesează… mai mult la modul de a fi informată, pentru că sunt curioasă şi vreau să înţeleg; că-n rest Anvers-ul e liniştit şi ferit de panică, chiar şi în zilele în care la Bruxelles colea e alertă maximă şi patrulează armata pe străzi.


Nu-i vorbă: după atentatele de la Paris, următoarele 2-3-4 zile au tot vâjâit elicopterele şi prin părţile astea. Că doar au zis la televizor că s-au operat descinderi şi arestări în toată zona, dintre care numai în Franţa parcă 180 sau 280; la televizor le dau doar pe alea importante, restul de N-1 nu se întâmplă toate în Molenbeek. Evident, nu am văzut cu ochii mei absolut nimic (ba chiar, dacă nu aş fi deschis internetul, nu aş fi bănuit în veci ce grozăvii se-ntâmplă-n lume) – dar speculez şi eu: la ce comunitate compactă de musulmani fundamentalişti se găseşte în Anvers, sunt 95% sigură că elicopterele pe care le-am tot auzit cu ei au avut de-a face.

*Steluţă obligatorie: în Anvers există, da, o comunitate de musulmani, dintre care o parte fundamentalişti – mult mai puţini decât în Hamburg, însă. Pe de altă parte, 39% din populaţia Anvers-ului are un trecut migrator, iar migranţii la prima generaţie sunt reprezentaţi cel mai bine de marocani, turci, bulgari şi români (în această ordine în top). În afară de asta, 15,000+ sunt evrei ultraortodocşi, şi nu mai zicem nimic de toţi portughezii, chinezii, italienii şi sud-americanii care s-au rătăcit pe aici. Wikipedia. Dau cu cifrele astea ca să ilustrez cât e de divers oraşul ăsta (ceea ce mi-a şi plăcut de la bun început aici), şi să fie clar că musulmanii, oricât de fundamentalişti, nu domină nici o scenă, sunt siliţi să convieţuiască paşnic cu toată lumea – inclusiv cu evreii de care pomeneam mai sus. Pe de şi mai altă parte însă… e un oraş port, ceea ce va atrage întotdeauna un anumit gen de afaceri dubioase şi indivizi obscuri. N-ai ce face – şi de-aia mă simt foarte îndreptăţită atunci când speculez că i-or fi căutat poliţia şi prin Anvers. Dar, cum ziceam: mă simt în siguranţă – iar dacă ar fi să aleg, m-aş simţi aici mai în siguranţă decât în Hamburg, unde comunitatea musulmană e clar dominantă în anumite părţi şi au simţitor de mulţi fundamentalişti; acolo mai degrabă m-aş încrede în eficienţa securităţii germane decât în autoreglarea organică a unei societăţi silită să convieţuiască.

Revenind însă la temele de actualitate.
Dincolo de revoltă, frustrare, nemulţumire, repulsie şi dispreţ… mă gândesc şi eu aşa.
Clopotul meu de sticlă a fost deranjat. Am trăit până acuma standardul, clişeul unei pături mijlocii europene, călătorind şi stabilindu-mă acolo unde mi-a poftit inima, porning de la preferinţe şi aspiraţii; am citit, am vorbit cu oameni, am scris pe blog şi am exprimat oriunde, oricând opiniile şi convingerile personale, după un singur criteriu, „să fie de bun simţ” – adică să nu jignesc şi să am argumente; am făcut prietenii bazându-mă exclusiv pe compatibilitate;  mi-am menţinut o bună parte dintre relaţii cu ajutorul internetului, pe care m-am exprimat atâta cât am avut chef; am urmat studii şi experienţe profesionale bazându-mă pe interes intelectual şi pe convingerile despre ce e important în lume. Acest clopot de sticlă plin de libertăţi şi de  spaţiu de manevră ar putea fi rezumat într-un cuvânt, de exemplu, „pace”.
Nu ştiu dacă pentru toată lumea cuvântul ăsta e aşa de abstract, dar în ceea ce mă priveşte… da, abia de curând l-am coborât în concret. Adică abia de curând mi-a picat fisa că stai oleacă!, dacă am ajuns să mă gândesc de două ori dacă să merg la deschiderea târgului de Crăciun, dacă la cumpărarea biletului spre Franţa site-ul îmi cere de-odată toate datele paşaportului, dacă simt nevoia organică de a tot deschide BBC-ul de câteva ori pe zi, dacă lumea mă întreabă „Eşti sigură?” atunci când zic că mă pornesc la Paris – asta înseamnă că lucrurile s-au schimbat. Deci înseamnă că ce-am avut până acuma trebuie să fi fost „pace”, că acuma conducătorii naţiilor învârt ameninţări şi cuvinte grele. Cel puţin pentru moment – nici măcar nu mi-ar veni să cred că asta o să dureze forever.

În tot cazul: ce comentez eu aşa stând pe marginea evenimentelor şi urmărind ce se-ntâmplă este că iaca sunt unii cărora nu le place pacea. Numa’ nu le place şi gata, tot vor să le vâjâie elicopterele deasupra capului. Se pare că nu vor să se poată plimba prin lume să să se stabilească acolo unde le pofteşte inima; nu vor să se dea pe internet neurmăriţi; nu vor să poată studia fără constrângeri teorii cuantice, istoria artei, medicină paliativă; nu vor să poată citi necenzuraţi orice le pică în mână. Nu vor – sau nu fac legătura, că probabil nu au stat să se gândească nici până după colţ.

Iete că există şi oameni dintr-ăştia.

Probabil că or să dispară aşa cum au apărut, că regresia către medie, societăţile stabile tind către stabilitate, binili învinge, etc. Păcat numai că lucrurile nu stau aşa simplu ca-ntr-o clasă unde un profesor cu autoritate pune la punct obrăznicăturile cu un perdaf atunci când ele sar calul şi fac aşa un ţurăs. Din păcate nu e numai teribilism steril, ci sunt sute de morţi nevinovaţi pe parcurs.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s