Nu cred că e cazul să reiterez cam ce părere am despre conspiraţiile cu guvernul din umbră care vrea să conducă lumea şi omenirea. Chiar nu e cazul să ne pierdem vremea cu astea.

Dar tocmai din cauza existenţei conspiraţiilor ăstora, şi în plus din cauza vehemenţei necesare atunci când negăm conspiraţiile, e dificilă calea raţională care dă Cezarului ce-i al Cezarului. Adică ce credibilitate mai ai în momentul în care faci mişto de guvernul mondial, după care te-ntorci şi zici că „uite o gaşcă”?

Şi totuşi: uite o gaşcă. Bullingdon Club îi zice, e genul de fraternity studenţească de băieţi de bani gata, şi a devenit o temă de discuţie pentru că dl. David Cameron a fost un membru în Bullington Club. Genul de gaşcă în care au intrat numai băieţi (1), numai fii de baroni, bancheri şi magnaţi (2), pe cât se poate numai britanici pur-sânge (3) – şi din care, după cum se vede cu trecerea timpului, au ieşit tot bancheri, magnaţi, avocaţi, politicieni cu putere.
Cameron zice că îi e ruşine de capitolul ăsta din CV, iar dacă am văzut cu toţii The Friars Riot Club cred că ne cam dăm seama şi de ce i-o fi ruşine.

Dar cu toate astea, ce învăţăm noi la urma toată din această poveste?

Păi, că există mereu găşti, orice-am face – doar că sunt mult mai puţin oculte, mai puţin tenebroase, şi mai puţin machiavelice decât cred conspiraţioniştii. Sunt mai mult camarazi de beţii (mai mult sau mai puţin extreme) şi de boacăne (mai mult sau mai puţin grave) din vremea tinereţii.
Fiecare dintre noi ţine cu ai lui, ţine cu „pretenarii”, cu cei de care îi leagă amintirile strălucitoare. Pe primarul Londrei, întâmplător, îl leagă  oareşce sentimente calde de camaraderia cu Primul Ministru al Marii Britanii, precum şi de oarecare bancheri, avocaţi, latifundiari şi nobili.

Iar acest „întâmplător” vine din faptul că au umblat la aceeaşi şcoală. Celebrul „Eton”, unde se strâng toţi fiii elitei britanice de culoare albă. Elitei financiare, nobile sau politice – că de elita intelectuală nu s-a interesat încă nimeni în acele cercuri. Vreun gânditor sau vreun matematician revoluţionar încă nu a ieşit de pe băncile Eton-ului.
Dar ce înseamnă asta? Păi înseamnă că e mega important anturajul din facultate. Chestie cam Captain Obvious pentru oricine a ajuns la 30 de ani şi o arde „meritocrăţeşte” în pătura mijlocie europeană.

Dar şi mai presus de asta învăţăm că, indiferent că e un adevăr urât, realitatea asta e: în viaţă, provenienţa dictează în mare măsură destinul. Că dacă nu erau fii de baroni/ bancheri/ politicieni, nu ajungeau la Eton – şi nici mai apoi, la rândul lor, în poziţii de putere şi bani ca baroni/ bancheri/ politicieni.

Asta e lumea, asta e realitatea – şi în final da: peste tot sunt găşti. Întâmplător (şi prin firea lucrurilor), cei care ne conduc sunt şi ei o gaşcă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s