Se-ntreabă lumea (şi speculează din ce în ce mai mult) dacă nu cumva în viitorul apropiat o să fim cu toţii şomeri din motive de roboţi. Zici că suntem în anii ’60, epoca de aur a scenariilor pentru „anul 2000/ când nu vom mai fi copii”.

Să ne-nţelegem: roboţii nu vor face şi nu vor acapara nimic din ceea ce nu li se dă să facă. Nu sunt aşa, o entitate cu voinţă proprie, pornită să scoată cetăţenii planetei în şomaj forţat, de neoprit. Nu. Sunt tot oameni aceia care concep, programează şi construiesc roboţii, tot oameni şi aceia care îi cer, îi cumpără şi îi pun în funcţiune.

Scenariile în care roboţii preiau jumătate din muncile existente au sens numai în cazul în care toţi aceşti oameni din lanţul de cerere/ ofertă de roboţi sunt de acord şi vor ca acei roboţi să existe şi să muncească. Aşa că, până una-alta, „scenariile” astea apocaliptice nu sunt scenarii, ci posibile urmări ale unor decizii. Pe care decizii tot noi, oamenii, le luăm: dacă ne hotărâm într-o bună zi că roboţii mai mult ne-ncurcă – atunci perfect, n-o să mai construim alţii. Ba chiar putem să-i şi scoatem din priză pe cei existenţi.

Mai mult decât atât: poate că într-o lume complet robotizată, banii n-or să mai fie singura chestie care asigură existenţa. S-or găsi alte tipuri de schimb, alte posibilităţi de-a trăi bine şi fără a munci. Omenirea tinde să se adapteze, şi până acuma a cam ieşit din toate problemele (în multe dintre care chiar s-a băgat şi singură), n-o să vină acuma Apocalipsa din cauza unor roboţi. Nu e cazul să facem scenarii alarmiste, iar cercetătorii, părerologii şi scenografii pot să se descongestioneze.
Iar dacă nu şi nu – îi scoatem din priză. Pe roboţi, zic.

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s