Grecia, studiu de caz

Dacă e de actualitate, păi ia hai să vorbesc şi eu de Grecia – deşi prefer s-o fac lateral, pentru că am în cap o chestie mai abstractă.

Cum recunoaştem o problemă grea şi şi o întrebare dificilă? Atunci când nu există un singur răspuns corect, şi când fiecare răspuns poate fi contraargumentat. Atunci când cel mai greu lucru e să îţi vină de la zero o propunere de rezolvare – despre care nici tu să nu ştii dacă e până la urmă potrivită – iar cel mai simplu lucru e să aştepţi până auzi propunerea altuia şi atunci să-ncepi să-l faci harcea-parcea.

Aşa şi cu grecii acuma: nu există un răspuns corect la problema lor din acest moment.
Pe de o parte, austeritatea până acuma nu a prea dat roade, aşa că poate e o idee bună să se despartă de UE. Pe de altă parte, dacă ne uităm la austerităţile concrete de pe lista de propuneri, se cam face de-o sprânceană ridicată, mai ales din partea românilor. Nu de alta, dar prin comparaţie pare o problemă de lux ce au ei acolo. Pe de şi mai altă parte, nu e vina grecilor de rând că nişte politicieni iresponsabili au făcut matrapazlâcuri acu nişte ani – aşa că ţara ar trebui lăsată să respire în aşa fel încât să-ţi poată plăti datoriile. Da chiar!, unde sunt politicienii, consilierii şi aghiotanţii care, în 2000 (sau când a fost aia) au falsificat cifrele şi pe baza aia au băgat Grecia în zona Euro? De ce nu-i caută acasă justiţia elenă? Pe de şi mai altă parte, dacă UE e prea de tot exigentă cu Grecia, asta o să fugă în lume cu Rusia, ca o copchilă ţinută prea strâns de nişte părinţi severi. Pe de altă parte, în nici un grup nu e bine primit acela care o duce bine pe spinarea muncii celorlalţi.

Şi câte şi mai câte.
Discuţia e lungă, interminabilă chiar, iar ăsta e primul indiciu că avem de-a face cu o problemă cu adevărat grea. Sincer, da’ sincer? Nu am nici cea mai vagă idee ce aş fi votat la referendumul lor.

Care referendum, apropo, mi se pare singura idee de doamne-ajută din toată telenovela asta de până acuma. Singura idee de bun simţ, care oferă o soluţie curată: da frate, ce vrea poporul, aia să se întâmple. Dacă poporul se va dovedi prost, apăi asta e, nu mai are unde să facă gură. Dacă se va dovedi că a cântărit bine – atunci minunat. Asta o va dovedi doar timpul – şi până la urmă asta e esenţa oricărei comunităţi bazate pe democraţie: să se informeze şi apoi să decidă, împreună, cum să-şi croiască soarta.

Dar ce mă preocupă pe mine este fix cele ce urmează: ce vine după ce s-a luat o decizie. Întâmplător în cazul Greciei, poporul pare să fi ales să-i acorde încrederea lui Tsipras  şi lui Varoufakis. Bun.
Acuma cel mai important e ca ăştia doi să-şi poată face treaba aşa cum şi-au propus. Să vedem măcar clar şi limpede până unde duce planul lor, pentru ce anume şi-au luat responsabilitatea. Că dacă vin comentatori şi-ncep să ceară compromisuri, păi o s-avem o struţocămilă, cea mai naşpa situaţie posibilă: dacă în 10 ani Greciei îi merge bine, păi totul se va datora intervenţiei cârcotaşilor care au salvat situaţia; dacă în 10 ani Greciei îi merge prost în urma corciturii de planuri, păi vina va rămâne tot la aceia care şi-au luat responsabililtatea din prima fază.

Deci?
Deci nu ştiu dacă e un lucru bun ce s-a întâmplat cu referendumul, habar nu am dacă e ceva de capul lui Tsipras şi compania, serios: nu ştiu dacă e bine sau rău, dar nici nu mă roade întrebarea asta. Mi se pare o pierdere de vreme fără fructe, cum s-ar spune: am convenit mai sus că e genul de problemă fără un răspuns corect. Om vedea în 10 ani şi om vorbi atunci.
Singura întrebare validă în context, pentru un grec (şi într-o oarecare măsură şi pentru orice cetăţean al UE), este cui să-i dau votul meu de încredere? Lui Tspiras sau Troikăi? O întrebare la un nivel destul de personal.
Prin urmare nu e de mirare dacă votul se duce spre un jucător cu chip şi voce (cum ar fi Varoufakis, care mai e şi vedetă) – în loc de o gaşcă impersonală de indivizi în gri, care nici măcar nu vorbesc limba naţiei în cauză.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s