Facem săptămâna asta o excepţie şi punem lectura încă de vineri. Nu de alta, dar oricum nu plănuiam să scriu altceva pentru ziua asta – iar drept compensare, iată, va fi un articol mai consistent.

Dintr-un motiv oarecare m-am apucat într-o doară de „How to Write a Thesis” a lui Umberto Eco. Cred că mi-a atras atenţia faptul căpe dl. Eco îl ştiam numai de la Numele Trandafirului (dooh!, nimeni nu a citit Pendulul, şi nu a auzit de altceva) şi cumva nu mi-l imaginam în postura de profesor. Pe parcursul cărţii l-am descoperit chiar deosebit de simpatic, de doritor de a transmite altora ceva ştiinţă – şi mai ales foarte lucid, practic şi pragmatic. Cred că este un profesor foarte bun.

Înainte să dau câteva probe ale simpatiei profesorului Umberto Eco, mai întâi e musai să mă opresc un moment şi să realizez ce proptea fantastică în cercetare este calculatorul – şi asta, ironic, taman în domeniile umaniste. Numai cine citeşte aşa un „Îndrumarul micului cercetător” din anii ’70 realizează cât timp şi energie a irosit omenirea doar în organizarea şi ţinerea sub control a ştiinţei preexistente; cât timp şi energie au dedicat studenţii secolului trecut pentru ţinerea sub control a surselor pe care-şi bazau argumentele, ideile şi concluziile. O chestie care azi merge din câteva click-uri – atunci însă un raft de fişe.
Pentru că aşa stau lucrurile în progresul ştiinţelor umaniste: nu se impune decât cine are argumentaţie beton; iar argumentaţie beton are doar acela care are în vedere absolut toate părerile care au fost rostite înaintea sa pe tema dată. Trebuie să ştii despre ce vorbeşti, ca să poţi contrazice.

Omul face mult caz pe tema rigurozităţii în acoperirea surselor, şi are dreptate.

These rules of etiquette matter, and they should not be disparaged as a formalist’s weakness. There is a similar dynamic in sports, stamp collecting, billiards, and political life. If a participant misuses key expressions, he raises suspicion, like an outsider who is not “one of us.” Thus, you must heed the rules of the company you want to join. As the Italian proverb goes, “If in company you don’t pee, a spy or a thief you may be.”

Şi insistă ca indiferent de tema abordată, abordarea să fie exhaustivă. Dacă nu e omeneşte posibil pentru un student să afle tot ceea ce e de ştiut pe tema aleasă, înseamnă că a ales-o prost şi trebuie restrânsă.

By writing a thesis on topic X, you assume that nobody has discussed this topic so exhaustively or clearly before you. Throughout this book I have shown that you must be cautious in choosing a topic, that you must be wary enough to settle on a topic that is extremely limited, perhaps very easy, and perhaps despicably specialized. But on the topic you have chosen, be it even “Variations in Newspaper Sales at the Newsagent on the Corner of Washington and State during the First Week of August 1976,” on that topic you must be the utmost living authority.

Dar lucrurile stau şi invers: nu numai că trebuie căutate toate sursele de bun simţ – dar trebuie făcut loc şi detaliilor secundare, lucrurilor care au fost citite cu alte ocazii, idei prinse în alte contexte.

First, writing a thesis should be fun. Second, writing a thesis is like cooking a pig: nothing goes to waste

Şi în fine: se poate argumenta că nu toată lumea are bani de la părinţi ca să aibă timp să se dedice liniştit unei cercetări atât de minuţioase. La asta contraargumentul lui Eco este, mai pe şleau, un „pune-ţi osul la muncă şi ai să găseşti”

There is no thesis that is intrinsically for rich students, because even the student who chooses “The Variations of Beach Fashion in Acapulco over a Five-Year Period” can always search for a foundation willing to sponsor such a research project

Iar dacă în realitate nu ai nici un chef de muncă, nici interes pentru ceea ce faci (gen, te presează părinţii să-ţi dai licenţa) – atunci sfatul lui Eco e clar: copiază o altă lucrare. Sau plăteşte pe altu’ să ţi-o scrie. Nu-ţi pierde vremea în poziţie de impostor.

Ce să zic?  O carte pe care mi-ar fi prins bine s-o fi citit acum 10 ani, dar e amuzantă şi acum. Şi de fapt e adresată publicului larg, pentru că exprimă (indirect, ce-i drept) nişte principii şi o etică a muncii care ar prinde bine oricărui „lucrător de birou”. Sursa publicaţiei? Internetul, ofc!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s