Deap, săptămâna trecută am lipsit nemotivat. Mai exact: neanunţat – motivul a existat şi a fost cât se poate de întemeiat, că fusei în vizită la Berlin (prima de astă-toamnă) unde a fost extraordinar de cald şi de frumos. Nu, pe bune: Berlinul e unul din cele mai mişto oraşe evăr.

Aşa se face că scrisul la Foarfeca a fost pe undeva pe la coada agendei, însă mi-am învăţat lecţia: pentru weekendul ăsta am pregătit din timp rubrica de lectură interesantă, ca nici să nu mi se cunoască lipsa. Da, o să fiu din nou plecată – iar asta e relevant pentru Foarfeca pentru că… iarăşi mă duc la München cu treburi. De data asta o să-mi leg bagajul cu cătuşe de încheietura mâinii, cum umblă în filmele americane SPP-iştii cu valizele valoroase de aluminiu.

În fine deci: să citim.
Pe de o parte, e oficial: munca în echipă nu e mereu cel mai bun lucru care se poate întâmpla. Cei incompetenţi se supraevaluează constant (efectul Duning-Kruger), iar experţii merg pe „cel mai deştept cedează”. O pledoarie pentru respectul faţă de experţi.
Pe de altă parte: am zis eu! Am zis eu că forţele opresive au, paradoxal, efecte pozitive asupra creativităţii şi a forţei artistice. Să fii artist sau mai ales actor în Iran, bunăoară, e nevoie nu numai de talent ci şi de o fină iscusinţă de a ocoli regulile stricte ale regimului politic şi religios. Sună cumva cunoscut.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s