Fix ca şi în cazul Zilei Îndrăgostiţilor, placa se repetă şi de 8 Martie, Ziua Mamei: „a-vaaai, dar nu avem nevoie de o zi specială, comercializată, în care să ne arătăm preţuirea faţă de mama!”.
Şi totuşi: nu ştiu cum se face, dar nu cunosc pe nimeni care să cumpere flori pentru mama o dată pe săptămână. Sau măcar o dată pe lună – sau poftim!: pe trimestru. Adevărul frust e că mamele capătă flori de la copiii lor a) de ziua lor de naştere, b) de ziua lor onomastică (norocul lor dacă au două nume), şi… iaca c) de 8 Martie. Spontan… mai degrabă deloc.

Evident că, dacă am fi cu toţii copii exemplari şi am avea un sistem intern de ocazii cu care oferim flori mamelor… atunci 8 Martie nu ar mai fi relevant. „Sistemul intern” având un număr de ocazii neoficiale („flori cu ocazia unei reuşite la serviciu”, „flori ca semn de împăcare într-o dispută”) care să fie cultivate în timp şi să fie fireşti, ne-forţate.

Şi apropo de cultivare în timp: nu cunosc pe nimeni (atât cât am eu acces la intimităţile familiale ale celor pe care îi cunosc) care să aibă parte de cultura asta a cadoului spontan în sens invers. Cam cât de frecvent primim noi de la părinţi cadouri cu alte ocazii decât a) Crăciun, b) zi de naştere, c) Moş Nicolae, d) Paşti, e) zi onomastică. Evident sunt mai multe ocazii – dar sunt tot ocazii legate de date fixe din calendar, iar eu aici vorbesc despre un corespondent al gestului spontan de a oferi o floare mamei – un gest drăguţ în simbol, inutil în conţinut.

Revenind la 8 Martie, partea urâtă (şi în dezavantajul mamelor noastre) este că, atunci când vine Ziua Mamei, există o componentă de obligaţie socială de a le cumpăra măcar un ghiocel – în vreme ce pentru mame nu cred că se poate vorbi de vreo presiune socială de a face un cadou copilului lor. Nu există presiune socială pentru că e de neconceput să se întâlnească mamele la o cafea şi să se plângă una alteia „văleu, să nu uit să-i iau lu ăla micu’ un buchet de flori că altfel iese scandal o săptămână!”.
Şi mai există o chestiune urâtă: acea scenetă jucată de unii în care familia se comportă frumos cu mama de 8 martie (mic dejun la pat, spălatul vaselor, etc) – privind din exterior, mi se pare amar. Sigur: dacă în familiile respective toată lumea e fericită cu acest aranjament, atunci părerea mea este nelalocul ei. Important e să fie toată lumea fericită şi per termen lung.

Încă o dată deci: dacă între noi şi mamele noastre ar exista obişnuinţa gestului de a oferi o floare din când în când, nu ar mai fi nevoie de 8 Martie.
Dar dacă nu există obişnuinţa acestui gest – şi, mai mult: dacă el vine doar din obligaţie socială –  atunci de ce se mai justifică să-l facem?

Păi pe de o parte presiunea socială – şi validarea socială din aceeaşi familie cu cea de Sf. Valentin. Şi în rest… cel mai adesea nu e un adaos de valoare în relaţie, ci mai curând evitarea unei dizgraţii: „uite, nici măcar un ghiocel n-am primit!”.
Pe de cealaltă parte: să nu ne amăgim, dacă n-ar exista ocazii bătute-n calendar, nu am face chestia asta aşa spontan.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s