Umblă vorba că femeile se concurează între ele care primeşte cel mai mare buchet, şi că de-aia e important ca bărbaţii să facă aceste cadouri cu sfinţeine şi ostentativ. De Valentin, Dragobete, 1 Martie şi 8 Martie.

Da, probabil că există un procentaj dintre mame, iubite şi soţii cărora le-ar face plăcere să se impună cu mărimea buchetului printre suratele lor. Depinde de personalitate, depinde de anturaj: dar e o bucurie omenească şi o chestiune de validare socială.
Nu discutăm aici cauzele şi valoarea nevoii de validare socială, o luăm aşa cum e. Dar dacă eşti soţ şi ştii că soţia ta ar avea aşa o bucurie în viaţă (care e aşa de simplu de împlinit!), de ce să nu vrei să i-o faci? La urma urmei e una din cele mai importante persoane din viaţa ta, se presupune că eşti plin de sentimente afectuoase faţă de ea, şi se presupune că o accepţi cu toate atributele ei, inclusiv pe-alea care nu te încântă – şi că-ţi propui, în mod activ, să-i faci viaţa pe cât posibil de frumoasă. Poftim! Iaca ocazie, servită pe tavă, şi super simplu de împlinit!

Dacă nu e la mijloc o validare socială, atunci poate fi vorba de o validare personală. Există femei crescute în ideea că de Sf. Valentin se organizează cine romantice şi se oferă ciocolată cu lenjerie. Nu stăm să discutam nici nevoia de validare personală, o luăm aşa cum e: aici nu e vorba de ostentaţia publică a buchetului, ci de existenţa lui în intimitate – că dacă nu există, atunci apar îndoielile: poate nu mă mai consideră atrăgătoare? Nu mă mai iubeşte? Am văzut cu toţii suficiente filme siropoase ca să ştim că e o adevărată tragedie constatarea că „i se pare că-s grasă!”.
Dar revenim în acelaşi punct al discuţiei: dacă-ţi cunoşti consoarta şi ştii că are acest punct vulnerabil, că e nesigură pe sine – de ce să refuzi pur şi simplu să-i faci acest hatâr? Nu se presupune că vrei s-o faci fericită?

Îmi pare rău că n-am putut evita împărţirea pe sexe a acestui caz, dar până una-alta cam asta e cultura pop actuală: fetele sunt cele care se omoară după flori şi ciocolată, iar băieţii se împart în „autonomi” (cei care persiflează caracterul comercial al sărbătorii, refuză categoric orice manifestare a ei, iar apoi cedează cu mai mult sau mai puţin protest) – şi „unionişti” (care o iau înaintea presiunilor şi aleargă din proprie iniţiativă după flori, cu intenţia clară de a obţine oareşce favoruri la schimb).

Dar în fond chestiunea e profund umană, o chestiune de validare. Sper că nu ne amăgim: de Sf. Valentin şi de Dragobete nu se celebrează iubirea, ci se oferă validare pentru aceia care au nevoie de ea. Pentru iubire, au dreptate „autonomii”, nu e nevoie de o zi specială  pentru a o arăta (deşi şi aici am nişte observaţii pe care o să le dezvolt într-o postare viitoare). Validare socială în public, validare personală în privat. Atât.
Iar astea, am mai spuns, sunt lucruri perfect omeneşti. La fel cum, în oglindă, unii bărbaţii s-ar simţi validaţi social în grupul lor de băeţi dacă prietenele lor s-ar prezenta ca excelente bucătărese. Şi validaţi personal atunci când li se cere ajutorul în înţelegerea vreunui fenomen ultra-complex de la calculator.
Deci încă un motiv de a oferi consoartei flori de Sf. Valentin: nu numai din dorinţa de a le face o bucurie,  dar, iată, şi din obligaţia de a da la schimb.

*

Nu ştiu cum să închei postarea asta fără să nimeresc vreo frază care să fi fost deja însiropată de alţii înaintea mea. Oricum mai urmează o postare dedicată lui 1/ 8 Martie.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s