Micul detaliu urât şi nenecesar

În primul rând: am fost mega, dar mega impresionată de ce-au făcut ieri francezii. Mă refer la marşul de solidaritate, şi mai exact la curajul de a ieşi cu milioanele pe străzi în condiţiile actuale de pericol, respectiv la siguranţa de sine de a invita ţ-şpe şefi de stat la plimbare (!!!) în condiţiile de alertă de securitate.
Am văzut pe net şi reacţii care au pufnit superior cu privire la marşul ăsta, catalogându-l drept ipocrit. Too quick to dismiss, zic eu – iar argumentul pe scurt e că plimbarea nu a fost gândită ca soluţie la problemă, ci ca gest simbolic necesar pentru societate (simbolurile comune ţin grupurile unite, orice connducător raţional are datoria să se îngrijească de aspectele astea). Iar soluţiile la problemă… fără grijă!, se întâmplă în fundal, în paralel. E o muncă care nu se dă la televizor, şi care nu are rezultate de azi pe mâine – ŞI! nu este incompatibilă cu gestul simbolic al unui marş de solidaritate. Nu se exclud reciproc: se poate să existe şi marşuri, şi să se gândească nişte soluţii. Preşedinţii şi-au făcut treaba cu marşul, acuma rămâne de văzut cum şi-or face treaba restul instituţiilor.

Dar am divagat. Ziceam că am fost impresionată maxim, şi mi-a atras atenţia poza asta (care a fost evident ultra mediatizată):

 

Duios, nu-i aşa? Ahh ce relaţie minunată! Ce dragoste frăţească între popoare!

*

Caut de vreo oră materialul video care surprinde momentul din poză, şi mă-nnebuneşte faptul că nu-l găsesc pe nicăieri. Dacă mai există cineva care l-a văzut la ştiri, o să ştie că Merkel, când a ajuns la palatul Elysee… da, s-a îmbrăţişat cu Hollande şi şi-au atins capetele; dar  a fost un moment ultrascurt, şi în nici un caz atât de duios precum lasă să se înţeleagă poza. Deci DACĂ poza asta se declară reprezentativă pentru momentul înâmpinării de pe treptele palatului… atunci îmi pare rău, e o manipulare. Efectul dramatic fiind dat de unghiul pozei (umpic mai sus peste umărul lui Hollande, astfel ca Merkel să pară mai scundă, la pieptul său) – şi de momentul în care a fost surprinsă (momentul când femeia a închis ochii să clipească).

Sigur: e posibil ca cei doi să se mai fi îmbrăţişat şi cu altă ocazie, iar atunci acuzaţia mea nu are nici un motiv. Dar mă-ndoiesc sincer că protocolul a prevăzut două asemenea gesturi, aşa că rămân cu sprânceana ridicată. Chiar nu era nevoie de o asemenea distorsionare!

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s