Am „scăpat” din România la fix, cât încă s-a putut din cauza vremii. După relatarea din Otopeni a urmat îmbarcarea, moment în care aeroportul a hotărât că gata, nu mai mișcă nimic pe pistă. Pentru că…

IMG_0289-0

Mă rog: eu nu m-am plâns, că au fost condiții ideale pt somn; în aeroport nu aș fi dormit la fel de liniștită. E, și-am ajuns. De cum am ieșit din gară în Amsterdam, m-a întâmpinat o vreme călduță, o forfotă veselă și un panou cât toate zilele, unul din cele multe împrăștiate prin oraș.

image imageimageimage

Deci așa. Aha. Bon. Mitul e deci adevărat.

Și a fost dragoste la prima vedere. Trebuie să spun că impresia pe care mi-o lăsase Olanda la prima traversare (când mă-ndreptam spre Belgia) n-a fost tocmai măgulitoare. Au ei olandejii o capcană în care cad foarte ușor, și anume peisajele urbane sterile din beton și sticlă (care, aplicate de prin anii 70-80, arată ca niște blocuri comuniste). Dar în Amsterdam nucleul orașului e așa cum îl știm din vederi, și nu e degeaba faptul că e plin de turiști. Na: o capitală normală de țară bogată a Europei de Vest. Cazarea s-a nimerit în mod fericit într-o zonă rezidențială cu cafenele și cu galerii de artă, care nu știu nici acum de ce mi-a adus aminte de Madrid.

image

Două chestii de reținut? Dacă în Antwerp se remarcă designul vestimentar de damă („când o să fiu mare” o să-mi fac odată și-odată o rochie acolo), în Amsterdam sunt niște croitorii și magazine pentru domni absolut încântătoare. Rătăcind pe străduțe am nimerit nesperat în cartierul roșu, și nici nu l-aș fi nimerit dacă nu mi-ar fi atras atenția un ciorchine de oameni îngrămădiți pe o străduță. Îndreptându-mă spre ciorchinele respectiv ca să văd ce se dă gratis am auzit un ciocănit în sticlă urmat de un „Să-mi bag p*la în mă-ta!” strigat cu năduf. Așa am realizat unde mă aflu, și am zâmbit liniștită: lumea e fix, dar fix așa cum o bănuiam.

Apoi am stat prin Haga, mai exact în cartierul de imigranți – ceea ce a fost absolut delicios. La propriu: mai ales mâncarea surinameză, pe care am căutat-o cu cel mai mult interes. Și ce să vezi? Și Haga arată ok! Mbine, se simte răceala orașului politic, dar e foarte bine compensată de coloratura cartierului de care ziceam. Plus: are acces la mare.

image

Asta cu marea chiar e mișto, și a fost un mod foarte plăcut de a petrece prima zi a anului. Portul e mai mult de yacht-uri și de agrement, ceea ce e bun pentru turistul cu poftă de mâncare. Ah, și absolut random: am menționat ce bine dispuși sunt olandezii în general? Sunt! Întotdeauna. Pe alocuri chiar ai zice că e prea de tot.

În fine, am mai vizitat și Leiden, că era acolo alături. Un orășel studențesc foarte simpatic cu care mi-am remediat definitiv părerea despre Olanda. Am avut companie încântătoare și am mâncat specialitatea locală compusă din clătite cu brânză, șuncă și mere. Are și un deal!

image

Per ansamblu: o țară în primul rând simpatică, cred că ăsta e cel mai potrivit termen. Mi-a plăcut gustul lor pentru frumos, modul în care înțeleg ei să-și aranjeze interiorul caselor și viața în general (da, sunt din familia ălora care nu au auzit de perdele). Treaba cu bicicletele e adevărată, dar e și mult marketing strecurat în ideea aia că Olanda e țara bicicletelor: trucul e că biciclismul e la fel de răspândit și de bine pus la punct și în Copenhaga și-n Malmö, și-n Berlin și-n Lüneburg. Deci hai să păstrăm proporțiile🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s