GRÍJĂ, griji, s. f. (…) 2. Interes deosebit, preocupare pentru cineva sau ceva, atenție acordată unei ființe, unei probleme etc. ◊ Loc. vb. A (nu) avea grijă (de cineva sau de ceva) = a (nu) se îngriji (de cineva sau de ceva); a (nu) supraveghea, a (nu) păzi (pe cineva sau ceva).

*

Ce nu scrie în definiţie este că treaba asta cu grija e o chestiune continuă care se întinde pe o perioadă de timp. Grija, cu alte cuvinte, nu e ceva momentan, ceva ce facem o singură dată.

*

Săptămâna trecută am făcut vizita anuală în Bucureşti şi am avut timp să casc ochii.
Rezumatul observaţiilor? Tot ce e individual, interior, personal, propriu – e remarcabil de îngrijit; tot ce e public, exterior, colectiv – e remarcabil de neîngrijit.

Magazine care mai de care mai aranjate, baruri care mai de care mai stilate, restaurante care mai de care mai originale. Pe rafturile magazinelor – produsele ambalate impecabil, ofertă diversificată, se vede că e o concurenţă sălbatică pe partea de consum. Nu mai spunem de reclame, toate cu produse al căror principal job e „grija”: grija de păr, grija de ten, grija de digestie, grija de imunitate, grija de sănătate. Ce să mai? Cafenele dichisite, magazine cu fundiţă, biscuiţi ca la mama, cosmetice cu extracte naturale.

Străzi cu gropi, trotuare cu noroi, ganguri cu miros fetid, lumini atârnate strâmb, staţii de metrou cu jegul originar încă pe pereţi, blocuri cu gândaci, maşini parcate pe trotuare, semafoare chioare… în fine: contrastul e exasperant. Şi nu e o „neîngrijire” de ieri, de azi; nu. E rezultatul unei indolenţe sistematice, sunt chestii care odată făcute au fost abandonate, nu s-a mai îngrijit nimeni de ele.
Stăteam la Romană în staţia de metrou şi mă uitam pe pereţi la cum arată plasmele alea cu reclame sub tavanul rupt din care atârnă ghirlande de jeg. Plus lumina chioară: am eu ce am în viaţă cu importanţa luminii potrivite, şi nu cred că are cineva un contraargument valid la asta. Deci stăteam şi mă uitam la peisajul ăsta absurd şi mă-ntrebam dacă ăia care s-au ocupat de instalarea plasmelor chiar n-ar fi putut rotunji suma de după virgulă astfel încât investiţia să includă şi o găleată de apă cu detergent. Măcar asta, dacă nu şi un bec nou.

*

Fenomenul nu se rezumă doar la Bucureşti, că în Rădăuţi m-am îngrozit de-a binelea de ceea ce mi-a fost dat să văd. Am verificat şi cu alţii ca mine şi… suntem de acord: oraşul este în cea mai proastă stare din câte ne-am putut aminti fiecare dintre noi, să zicem din ultimii 20 de ani. Prin 2006-2007 era un oraş-grădină, o plăcere să revin de fiecare dată şi să-i respir aerul; de atunci însă cineva a hotărât că nu mai trebuie îngrijite nici străzile nici parcurile nici pieţele, iar rezultatele se văd abia acum cel mai bine. Nişte uliţe înnoroite, lume ponosită şi înverşunată, jeg peste tot.

*

Nu-i nimic: antidotul perfect l-au găsit bucureştenii demult: refugiul în… grija pentru istorie. Grupurile de pe Facebook dedicate Rădăuţiului vechi înfloresc şi zumzăie de activitate, oamenii se alină cu gloria de odinioară, şi-n felul ăsta lucrurile nu mai trebuie schimbate.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s