O bătaie pe obraz restantă

N-am zis nimic despre mizeria cu votul diasporei din turul I, dar asta nu înseamnă că mă fac că plouă. Acuma mi-am făcut timp și am ce povesti.

În primul rând: după cele două ore și jumătate pe care le petrecusem la coadă la Ambasadă în duminica votului, m-am întors la calculator tunând și fulgerând, gata să fac harcea-parcea din vorbe (pe Facebook și pe blog) organizarea deplorabilă a votului din Berlin. Dar am deschis internetul și… am tăcut: am văzut ce s-a întâmplat la München și la Londra, dintr-o dată ar fi fost absolut inoportun să mă găsesc eu aia cu gura mare.

Şi totuşi: asta nu absolvă de vină pe nimeni. Poate că organizatorii din Berlin nu ar fi prima ţintă a furiei mulţimii, poate că nu s-ar înfinge în ei primele bâte şi topoare – dar măcar nişte roşii tot ar merita. Vizibilă a fost intenţia de a împăca şi capra şi varza: nici nu au făcut mizeria de a da cu ţârâita celebrele formulare – dar nici nu s-au grăbit cine ştie ce; nici nu vota o singură persoană odată (aşa cum indicau cei din München) – dar nici nu era un flux continuu; când am pus eu  ştampila, erau ocupate doar 3 cabine din 5. Nu am avut nici sentimentul că mă ţine cineva în loc – dar nici nu plutea vreun spirit de „schneller, schneller!” prin încăpere, cum ar fi fost potrivit momentului.

Ce nu mi-a plăcut sub nici o formă a fost blegoşenia cu care amploaiaţii Ambasadei au reacţionat la mărimea cozii: s-au trezit foarte târziu că ar fi treaba lor să organizeze coada aia să şerpuiască într-un fel organizat prin sală (erau de fapt două cozi: una pe trotuar, aliniată disciplinat pe sub zid – şi una înăuntru, mult mai mare, spiralată haotic). E, şi când s-au trezit şi au aplicat o idee (mă rog, cam scărpinată şi ideea aia, da-n fine) s-a creat ocazia pentru… of!… eterna meteahnă românească: băgatul în faţă.
Culmea e că am privit foarte atent momentul acela al ocaziei, şi am urmărit exact cine şi cum a procedat (oricum nu aveam mare lucru de făcut altceva :p ) şi am observat oameni simpli, poate muncitori cu ziua, sau bătrâni, sau pur şi simplu părinţi care şi-au luat frumos copiii după umeri şi s-au aliniat corect, acolo unde le era locul – asta în vreme ce tineri hipstăraşi, vizibil studenţi/ entelectuali de la care te-ai aştepta că sigur au un discurs despre schimbare şi progres… care n-au ratat ocazia să-şi rezolve elegant dup-amiaza de duminică. Sau cuconiţe cu gentuţă şi manichiură (genul notăriţă de provincie) care s-au băgat discret, au profitat de lipsa de protest a celor din jur, şi nu-şi puteau şterge zâmbetul de pe buze în timp ce se uitau împrejur. Minim jumătate de oră din timpul total pe care l-am petrecut cu votarea s-a datorat pâlcului care s-a vârât aşa nesimţit în faţă.
De dragul completitudinii: un anumit studenţaş ajunsese cu vreo 45min după mine şi s-a remarcat prin faptul că m-a întrerupt din citit ca să mă întrebe ceva. E, ăla a intrat cu vreo 45min înaintea mea, cu tot cu fulăraş. I-am observat pas cu pas metoda discretă de lingău cu care a reuşit performanţa – şi l-am pândit la ieşire ca să-i prind privirea şi să-i bat obrazul. Mai mult de-atât nu am putut face (eram prea departe în coadă, protestul şi revolta fierbinte erau mai în faţă, acolo au intervenit funcţionarii Ambasadei), dar m-am simţit bine.

Dar în general m-am întrebat: oare astea-s metehne învăţate de-acasă? Îmi venea să-i întreb pe toţi: voi de-ai cui sunteţi? Aveţi discursuri revoluţionare şi votaţi cu Iohannis sau chiar cu Macovei (dar sângele apă nu se face şi, la o adică, vă băgaţi în faţă aşa cum aţi văzut la tăticu’) – sau direct cu Ponta, pentru ca să fiţi siguri că nesimţirea va continua să rămână nepedepsită?

Ce să mai zic? Nu mai am nimic nou, mă alătur corului de revoltaţi care bat obrazul MAE şi sper, la rândul meu, că în turul II măcar nu se va mai întâmpla ca oameni care stau 6h la coadă să vadă doar o uşă închisă în nas. Asta mi se pare una din formele cele mai umilitoare de forme prin care un cap de cretă se pişă nu numai pe dreptul tău cetăţenesc, dar şi pe demnitatea ta de om. Nu cred că e cazul să argumentez de ce e aşa, şi de ce viaţa în societatea românească n-o să fie niciodată mai bună atâta timp cât puterea încă e sinonimă cu rânjetul, iar realizările se fac prin băgare în faţă.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s