Am încercat deja de câteva ori să mă exprim într-un punct în care cred că există o lipsă: funcția de ”undo” în presă, mai exact la rubrica de ”breaking news”. Că se mai întâmplă să flicăre ecranele în galben cu breaking news pe diverse teme… dar când se dovedește că știrea nu era corectă/ completă, nu se mai agită nimeni să dea erată în prime time. Primul exemplu care îmi vine în minte (nu cine știe ce spectaculos) a fost știrea cu deficitul bugetar imens al anului 2008 (breaking news: de 8%) care a fost corectat ulterior (real news: 4,5%) – dar asta n-a mai apărut la știri. Iar nea Caisă, stând el acasă la el în fotoliu cu șlapii bălăngănind în vârful piciorului, cască ochii la cei 8% și rămâne cu informația asta, că nu mai apucă să afle de corectură.

Așa și cu cazul lui Andrew Wakefield: a zguduit lumea atunci când a găsit o corelație între vaccinuri și autism,  a trimis puhoaie de apă la morile revistelor naturiste și a predicatorilor new age, a făcut istorie. Dar când s-a dovedit că manipulase datele pentru a obține rezultatul ăla, când i-au fost găsite nuș-câte capete de acuzare pentru malpraxis și fraudă… e, aia n-a mai flicărit pe ecrane, și nici n-a vuit vestea prin Formula AS.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s