Un an din viața mea am umblat și eu la școală dup-amiază, ca toți colegii de generație aflați în gimnaziu: în clasa a V-a. În consecință diminețile mi le petreceam și pe-alea ca restul lumii, și anume uitându-mă la M*A*S*H, la „Viața în 3”, la „Fort Boyard” – și, întotdeauna, la „Teo și Mircea Show”. De-acolo îl știu pe Badea.

Dup-aia a urmat o lungă perioadă de timp când omul n-a mai apărut pe la televizor, după care încă o perioadă când a reapărut dar încă nu era nici popular nici interesant… și-ncet încet ajungem la perioada când omul a ajuns la un nivel de popularitate care să despartă lumea în două: fani și dușmani. Să tot fie 7-8 ani de când am devenit conștientă de subiect, după care a urmat încă o lungă perioadă în care știam de el dar nu m-a interesat nici una dintre tabere.

Apoi, acu vreo 3 ani m-a prins plictiseala și s-au aliniat astrele în așa fel încât am văzut un clip potrivit la momentul potrivit. De-acolo a-nceput perioada de interes, am urmărit din ce în ce mai consecvent „În gura presei”, iar arhivele de pe YouTube le-am folosit pe post de zgomot de fundal. Omul are cu siguranță darul povestitului și m-am distrat copios cu multe dintre istorioarele sale (încă mai râd cu lacrimi la comentariile despre țiganii hoți din Austria sau despre profesoara nebună), are unele păreri de maxim bun simț în orice privință care nu are treabă cu politica – iar în ceea ce privește chestiunile de stat de drept a vorbit suficient de limpede și de aplicat încât să-mi deschidă curiozitatea și interesul.

Pe parcursul perioadei de interes au început să apară la el și lucruri noi, care nu mi-au plăcut, dar pe care am fost dispusă să le trec cu vederea.

Onomatopeele exagerate cu privire la Băsescu și ulterior la Banciu – onomatopee însoțite de comparații foarte vulgare, împreună repetate atât de mult încât au depășit statutul de „decorațiuni într-un limbaj pitoresc” și au început să devină parte de sine stătătoare a fiecărei emisiuni. O dată, de două ori, de cinci ori… cum am zis, le-am trecut cu vederea, deși nu le-am gustat.

Am încercat să-i ascult emisiunea la radio, aia în care intră ascultătorii în direct și vorbesc despre ce-i taie capul – și mi s-a părut submediocră. Sună ascultătorii și vorbesc „despre ce vor ei” – nu pentru că e așa o emisiune de liberă, ci pentru că Măria Sa Badea nu are nici timpul nici cheful și nici seriozitatea de a pregăti un subiect (vezi „România în direct”, pentru referință). Și o dată l-am prins comentând în emisiunea televizată că „mamă ce antren s-a iscat pe tema asta la radio astăzi” – asta despre o emisiune pe care întâmplător o ascultasem și o găsisem plictisitoare, și încă pe nivel de autobază. L-am taxat pentru minciunica aia.

Apoi a fost episodul cu Năstase când s-a împușcat. Țin minte foarte limpede că în seara acelei zile am așteptat cu sufletul la gură să văd ce zice Badea la televizor – și când colo… Badea a tras de timp, a făcut niște poante forțate, s-a eschivat, tot arunca priviri în cadru… parcă abia aștepta să se termine ora de muncă, acea singură oră în care era de așteptat de la el să zică ceva de Năstase. Dup-aia, a doua zi, gata! – subiectul nu mai era de actualitate așa că nici nu s-a mai pus problema să-l abordeze.

Cred că ăla a fost momentul de cartonaș galben. Gen „mă mai uit în gura ta dar să te ferească sfântu’ să mai faci un pas greșit de-acuma”.

În fine, ultimul eveniment a fost și punctul de cotitură: episodul Roșia Montană de acum un an. A fost atât de evident capul la cutie, și atât de urâtă eschivarea, încât… nu știu, ceva a plesnit și de a doua zi nici nu mi-am mai adus aminte să mă uit la „În gura presei”. Cred că e suficient de grăitor așa un parcurs al stărilor, dacă de la urmărirea zilnică a emisiunii pur și simplu dintr-o dată nici nu mi-am mai pus problema. Iar ca să-mi confirm faptul că, ahem, între noi doi nu mai poate fi nimic, am observat că a dispus ștergerea de pe YouTube a tuturor materialelor cu el (nu de alta, dar apăruse o compilație care-l arăta cum se contrazice în privința RMGC), și l-am taxat și pentru asta.

În concluzie? De vreun an sunt de partea cealaltă a dealului, am fost carevasăzică în tabăra cealaltă, am văzut cum e, știu despre ce e vorba, i-am văzut la prima mână și plusurile și minusurile. Nu țin musai să declar că mă dezic de Mircea Badea, și nici nu e în firea mea să-ncep să-l hulesc. Dar da: a crescut strâmb odată cu banii, popularitatea și puterea, iar unii oameni au văzut mai din vreme potențialul ăsta.
Acuma s-a încheiat un ciclu și mi-e din nou indiferent – deși cu fiecare ocazie îmi reconfirmă faptul că a fost o decizie bună și că l-am lăsat la timp. Iar dacă ar fi să spun ceva despre el… ar fi mai mult de rău. Păcat.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s