Ce-am învățat din treaba cu Voiculescu

„Din treaba cu Voiculescu” – și, mai exact, din activitatea justiției românești reflectată în preocupările presei ultimilor ani.

Și anume că 1) pe termen lung, corectitudinea e mai bună decât șmenul; și 2) că e super necesar (deși nu suficient) să fii un om plăcut și discret.

Și de aici putem să începem a turna citate motivaționale, povețe biblice și învățăminte din popor cum că ulciorul nu merge de multe ori la apă  și că minciuna are picioare scurte și vorba dulce mult aduce… concluzia până la urmă e de basm: „binili învingi„.

Iar acuma hai să ne uităm peste ea la modul detașat și mai fără sentimente.

Dacă ți se oferă contextul, poate că la un moment dat faci un favor la un plic strecurat elegant într-o cutie de bomboane – sau, dimpotrivă, poate ești ăla ciudat care înapoiază plicul; poate te bagi să-ți ajuți vărul într-o combinație cu contrabandă cu pătrunjel, cât să-ți iasă de-o reparație la acoperiș – sau poate că nu, poate că ești momârletele care nu e în stare să facă o învârteală cu statul, fraierul care nu se bagă în față. Depinde, cum ziceam, de context – că de la pupitru toată lumea are principii, însă în confruntarea cu realitatea fiecare caută să se adapteze. Desigur: una e să ceri bani de la călătorii din autocar pentru că altfel tu vameșul poți să-i ții și 9 ore în soare – și alta e să accepți o atenție de la un pacient după ce l-ai tratat cu atenție. „Viața e complexă și are multe aspecte”, șpaga la fel, iar atitudinea oamenilor în fața matrapazlâcurilor e evident foarte diversă.

DAR. Dar! Ce-am învățat din afacerea Voiculescu e că orice matrapazlâc e un punct slab. Un punct sau un hectar întreg, în funcție de mărimea boacănei pe care ai făcut-o. Iar punctul slab (pe care ți-l manufacturezi cu mâna ta) o să te coste în momentul când s-o schimba status-quo-ul. Peste 10, 20, 50 de ani, nu se știe – dar ce-i sigur e că nici un sistem nu durează veșnic. Poate că nici n-o să mai fii în viață să-ți vezi nepoții despuiați pentru că trebuie să retrocedeze chestii. Dar iată că – și aici iar e loc de-un clișeu din popor – „roata se întoarce” (să mai zici că cei cu așteptări mesianice n-au dreptatea lor!). Ca regulă de aur: cu cât e mai mare înșelăciunea, cu atât mai ușor se asmut masele asupra ta la primul semnal că ești slab.

Deci? Deci nimica. Fiecare își trăiește viața așa cum știe, și se poziționează pe unde poate în spectrul dintre „descurcăreț” și „momârlete” – dar nu numai despre asta e vorba. E vorba despre decizia ta de a face sau a nu face dubioșenii – ȘI, în caz că le faci, despre cât timp poți să ascunzi acel punct slab.

Iar aici intră în scenă punctul 2) de mai sus: să fii un om „cumsecade”. Dacă ești mai „cumsecade” lumea se va grăbi mai încet să te arate cu degetul, să te răstoarne atunci când va veni vântul schimbării, să te mazilească. Clar, asta nu-i suficient, nu te ține la adăpost – dar măcar îți garantează că, atunci când se instalează în județ un procuror nou cu chef de muncă, numele tau nu va fi primul care-i va veni în minte când și-o sufleca mânecile.

Și, ca să încheiem în nota compunerilor școlare atunci când tema dată este un proverb: tot mai bine fără un punct slab, că… cu cât e mai mare mărirea, cu atât e mai amară decăderea

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s