După ce am zis că n-am nici chef nici condiții nici inspirație de scrisa… nu m-am așteptat că atunci când încep să am chef și inspirație de scris să-mi lipsească fix condițiile. Nu, nu mai sunt demult pe coclauri – în schimb mă văd nevoită să tun și să fulger pe tema serviciilor internetice de pe meleagurile astea, unde omenirea încă se mai zbate la nivelul anilor ’90.

Bre.

Deci un abonament decent, cu 16 Mbit/sec nelimitat (adică internetul cel mai normal posibil, că nimeni nu mai stă cu trafic limitat ca-n epoca dial-up) costă 30 de Euro. Asta la un provider de treabă, care nu cere 35 de Euro pe aceeași chestie. Plus: cu greu găsești un provider care să nu te lege prin contract obligatoriu la 2 ani din prima. Da, sigur, orice contract se poate rezilia în lumea de azi – dar la ce costuri? Și, tot așa, trebuie să te uiți cu atenție care provider derulează momentan vreo ofertă specială, care să te scutească de cei 60 de Euro pentru router, 10 Euro pentru trimitrerea routerului prin poștă, și 40 de Euro pentru instalare. Mai sunt alții care cer chirie pe router, niște 5 Euro lunar pe perioada consumului – dar și asta e o ofertă cu condiții. În fine: atâta-i că-i o bătaie de cap de nedescris.

Și apropos de lumea a treia în anii ’90: la telefoane mobile sunt niște oferte care te lasă mut. Mut de mirare, că Galaxy S5-ul vine cu superpachetul de internet nelimitat… până la 1GB, la doar 49,99. Deci e clar: bătaie de cap mult mai multă decât ar justifica acest conținut.

Iar acuma mi s-a stricat netul.  Nu merge nici certat, am sunat la serviciul pentru clienți. Acolo, o tanti care o fi avut și zile mai bune în viața ei mă-ntreaba ce becuri se aprind la router, zice un „mhm” înțelept și mă anunța că va trebui să mă viziteze un maistru. Să aștept că-n următoarele 24h mă sună maiștrii. Nici n-am apucat s-o mai întreb (sarcastico-resemnat) dacă cumva va trebui să fiu acasă în cele 24 de ore, ca să pot conversa cu maiștrii pe studiul de caz – pentru că m-a expediat imediat ce-am zis un „ok”. Am stat aproape de casă în următoarele 24 h în așteptarea telefonului maistrilora… când colo primesc un SMS. Să sun eu la numărul indicat în SMS să mă programez la maiștri.
Am sunat. Am primit programare peste……………………. pam pam pam……… 5 zile.

Să fim noi sănătoși.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s