Buchet de idei și-un portret (I)

Întâi portretul.
Am o amintire amuzantă de când am fost la Ekaterinburg, acu mai bine de 5 ani.

Se făcea că era ultima sau penultima seară, și ieșiserăm toți participanții și organizatorii la o cină mai deosebită în oraș, într-un local cu oareșcât ștaif. Și, fiind noi mulți, nu am reușit să stăm toți la un loc, așa că am ocupat câteva mese mai mari – dar nu musai alăturate. E, și s-a nimerit că la masa la care stăteam eu eram mult mai multe fete decât băieți, și per total mult mai mulți străini decât ruși. Așa că perspectiva de la distanță era cea a unei mese de domnișoare îmbrăcate „de ieșit în oraș”, ciripind în engleză. Poate că-n Moscova sau în Sankt Petersburg asta o fi o perspectivă obișnuită – însă în Ekaterinburg, chiar dacă e oarecum metropolă regională, nu bâzâie musai o vie comunitate de occidentali. În condițiile astea socotesc că probabil că eram o apariție destul de exotică.

Abia foarte târziu în decursul serii am observat că la o masă alăturată se întreținea un grup de localnici. Vreo 6-7 bărbați. Și „întrețineala” lor era alimentată din belșug cu vodcă, devenind cu timpul din ce în ce mai gălăgioasă – de fapt așa se face și că i-am observat. O scurtă descriere a grupului: flăcăi cam de-o seamă cu noi (deși hm, la cât sunt de sportivi și de sănătoși bărbații ruși, fețele alea puteau la fel de bine să aibă și 20 și 40 de ani), geci de piele neagră, lanțuri de aur, pantaloni de trening – no: tot tacâmul.

Ce nu realizase(ră)m era că tot vorbiseră despre noi. De-aia am fost buimăcite și luate prin surprindere când domnii s-au ridicat a plecare și, în drum spre ieșire, s-au oprit în dreptul nostru și-au făcut gălăgie să ne atragă atenția. Am pierdut începutul tărășeniei (na, până m-am întors spre ei, până m-am dezmeticit ce se-ntâmplă) – însă am prins miezul: unul dintre personaje, un rotofei tuns chilug în treling alb a executat o fandare cu efect artistic, s-a proptit în picioare, a scos capul înainte, a ridicat brațele încordându-și bicepșii – și, cu un rânjet până la urechi, a început să scoată sunete războinice „Rrrraaaa!”, la care a adăugat „RRRașăn ber!” sub privirile aprobatoare ale camarazilor săi („Russian bear” cu accent local, un „urs rusesc” carevasăzică). Ca domnul din poză, numai că mai rotofei, mai încordat și mai fioros.

E lesne de înțeles că toată lumea a avut sentimente multe și amestecate pe tema asta: pe de o parte surpriză („de unde a ieșit ăsta?”), pe de altă parte comicul situației (indiscutabil!) – însă pe de și mai altă parte cenzura rapidă a reacției firești (hohotul general) dintr-o oarecare prudență că nu știi ce-i tună prostului prin cap dacă se crede provocat. Plus penibilul situației, plus deranjul din ce făceam noi acolo, plus plus plus. Sigur, situația s-a încheiat rapid pentru că unul dintre găzdoii noștri a apărut din pământ la locul faptei și l-a luat pe urs de-o aripă, conducându-l la ieșire fără prea multe politețuri.

Cred că e deja foarte străveziu încotro vreau să bat cu portretul ăsta – dar totuși o să dezvolt ideea într-o postare viitoare.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s