Absolut din greșeală am ajuns să citesc un articol despre, hrm păzea!, diferența dintre schimbul cultural și însușirea culturală. Cum-cum-cum?, mi s-a activat curiozitatea, că o idee foarte veche părea să revină brusc la viață.

În articol, autoarea (care, aflăm pe parcurs, e de origine nigeriană) face o argumentație destul de difuză cu privire la cum cultura vestică în general are tendința de a-și însuși, cu japca, elemente din culturile vecine. În multe privințe (stil de viață, mâncare, muzică, haine, etc), dar autoarea preferă să se concentreze pe cazul vestimentației – poate și pentru că e cea mai la îndemână și mai vizualizabilă alternativă. Recunosc că nu am înțeles prea bine care-i „chitul”, „lipiciul”, ața care ține la un loc argumentele: de exemplu, se atrage atenția asupra unui contrast între cum amerindienii sunt constrânși să poarte costum (să se costumeze în vestici, cum ar veni), pentru a-și putea menține șansele pe piața muncii – și cum albii adoptă vestimentație „etnică” din amuzament, din modă, cu ușurătate. Înțeleg că astea sunt două realități, dar n-am înțeles cum legătura dintre ele are de-a face cu tema articolului.

Genul ăsta de argumentație difuză mi se pare caracteristic oamenilor care sunt foarte adânciți în tema lor, fără posibilitatea de a se distanța suficient – și de obicei sunt reprezentanții unei opinii marginal(izat)e. Intuiția asta se confirmă pe parcursul articolului: autoarea se consideră ca făcând parte dintr-o cultură marginalizată – și atunci devine clar: pentru ea firul roșu al argumentației e ceva atât de evident încât nici nu-i trece prin cap să-l explice; neputând să se distanțeze, nu are de unde să știe că celorlalți le lipsește educația sau experiența pentru a înțelege lucrurile exact ca ea.

În fine. Articolul însă nu e de aruncat la gunoi, și din el am luat două chestii: un citat și o învățătură. Citatul (că altfel nu știu să-i zic, deși mi se pare că sună ca naiba) condensează în câteva cuvinte cultura pop occidentală din momentul ăsta:

an all-consuming mishmash of over-simplified and sellable foreign influences with a dash each of Coke and Pepsi

Simplu și precis spus. Îmi pare cunoscută observația asta, și mă oftic că nu știu cui exact îi aparține.

Pe de cealaltă parte: pfuai, deci ceea ce încercam eu, naiv, să conturez acu 5 ani – aia are și un nume, și e un concept? Rău e, dom’le, să trăiești în peșteră… Te mai și faci de râs când se vede că nu ți-ai făcut temele înainte să vorbești🙂 Ce să fac, na, nu pot să știu chiar tot, pe vremea când scriam articolul ăla încă mă preocupam de psihologie, acu abia am ajuns la sociologie și la politică… până la antropologie (și încă antropologia socială) încă ar mai fi multă vreme de parcurs așa, pe traseul natural al intereselor personale… Dar hei!, măcar n-o să mor în peșteră, am aflat și eu de conceptul ăsta de „cultural appropriation”, văd că are și pagină de Wikipedia, cu referințe și extensii… numa’ bun ca punct de pornire.

Ah, da: și articolul de la care m-am luat inițial, anume l-am lăsat pentru la sfârșit, ca să nu mi se deconcentreze cititorii🙂 Nu mi-e clar cât e de bună revista asta (mi-e că la Salon sau la New Yorker n-ar fi trecut nici de recepție o argumentație așa de difuză) – dar hei!, am învățat ceva valoros!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s