Inițial am plănuit amândouă portretele pentru aceeași postare dar în final ar fi ieșit o poveste prea lungă. Așa că ne bazăm din nou pe același raționament, acela de a scrie de dragul scrierii și de a citi de dragul lecturii. Frumusețe inutilă, cum ar veni.

De fapt ăsta nu e atât un portret, cât mai mult o situație. Sau mai bine-zis o situație care vine dintr-o trăsătură a cuiva. În fine.

Am mai amintit pe-aici că am avut norocul de a petrece perioada aia critică din liceu (clasele 11-12) într-un cerc social în care distracția vârstei și performanța școlară erau în mod egal super importante. Așa a fost conjunctura, asta a fost șansa adolescenței mele și a celor din grupul nostru. Nu intru acuma în detaliile amintirilor din copilărie, că probabil că toată lumea are propriile amintiri cu nopți de vară nedormite, umplute cu discuții și alimentate cu alcool. Iar eu exact genul ăsta de atmosferă vreau să readuc în prim-plan pentru portretul pe care vreau să-l fac: o noapte de vară, spre dimineață, sfârșit de petrecere, muzica obosită, jumătate din participanți risipiți pe la somn, cealaltă jumătate adunată în jurul ultimei sticle de alcool. Toată lumea liniștită, bine-dispusă, trează și cu chef de dezbatere, cu spiritele în starea aia de claritate de după petrecere.

Ei, într-așa o rundă a zis un tip un banc. Un banc slab, dacă mă-ntreabă cineva – dar de dragul tabloului trebuie să-l redau. Cică se duc două țigănci la farmacie. Aia mai tânără ajunge la ghișeu și începe să se fâstâcească, neștiind cum să ceară o cremă pentru zona intimă, cum ar veni. Farmacista nu înțelege, țiganca îi dă mai departe cu aluziile, farmacista tot nu pricepe – până ce țiganca a’ mai bătrână își pierde răbdarea și țipă în gura mare „Alifie pentru pi**ă aveți?”. Am zis că-i slab bancul – dar tipul care l-a zis ar face și cele 10 Porunci să sune super amuzant, așa că toată lumea a râs. Când s-a risipit veselia s-a auzit dinn public întrebarea la care nu se aștepta nimeni: „Și? I-a dat?”. Noi nu observaserăm că una dintre fete nu a mers cu valul glumei și rămăsese încordată, așteptând deznodământul. „Și? I-a dat?” a fost primită cu râsete mai puternice și mai sănătoase decât bancul însuși, și a rămas până în zilele noastre o glumă internă. O replică pe care o zicem între noi atunci când cineva așteaptă naiv, sincer, cu atenția încordată ca un copil serios și concentrat ceva ce nu va veni niciodată.

Și de fapt întreaga stare de așteptare încordată a unui deznodământ, fruntea încrețită a nedumerire atunci când acesta nu vine, tonul ușor surescitat al întrebării – sunt perfect condensate în întrebarea „Și? I-a dat?”, exprimată de o fată de 18 ani într-un mediu de vibrație tinerească, care a refuzat să ia gluma ca și încheiată atunci când toată lumea din jurul ei râdea.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s