M-a pălit acu recent, de nicăieri, întrebarea: „V-ați gândit cum doriți să dispuneți de moștenirea dv. digitală?”. Mă rog: nu de nicăieri, ci direct dintr-un mail care s-a dovedit a fi un spam abil ambalat în fițuică serioasă.

Mi-a luat câteva momente să mă reculeg și să mă poziționez vizavi de întrebare, și asta pentru că nu deslușisem din prima ce-or fi vrând să spună cu „moștenirea digitală”. Din fericire însă mailul avea și niște întrebări ajutătoare pentru d-ăștia ca mine: dacă vreau ca la moartea mea să dispară toată prezența mea online sau nu; dacă am o listă cu toate conturile/ parolele și prezența mea pe net, și dacă am o persoană desemnată (prin testament sau nu) care să știe ce are de făcut cu ele după ce m-oi fi curățat; dacă aș vrea ca, după moarte, să mi se grupeze toate informațiile într-un singur site, accesabil eventual printr-un cod QR gravat pe piatra de mormânt; sau, în fine, dacă poate cumva chiar mi-am construit singură deja/ plănuiesc să construiesc site-ul cu pricina. Din tonul mailului și din cumulul de răspunsuri pe care mi le cerea aveam impresia că mai are puțin și mă dojenește că încă nu mi-am pus problemele astea. (La final era strategic plasată oferta unei firme care sare-n ajutorul clientului neștiutor cu consultanță pe probleme de design, de drept și de IT în general. Aici pică fisa cu spamul, aici s-a clarificat situația, am zâmbit și am șters mailul.)

Dar situațiunea a rămas în cap.

Nu-i nici o noutate faptul că-mi plac întrebările provocatoare, întrebările în spiritul vremii – și, implicit, cei care își pun întrebările fără să aștepte să vină viitorul peste ei. Prin urmare – ca să parafrazez din clasici – problema nu numai că mi-a captat curiozitatea, ci și atenția. Notă de trecere din oficiu din partea mea, numai pentru faptul că și-au pus problema.

Dreptu-i că-s întrebări legitime. Ce dracu’ facem cu profilurile de Facebook după ce ne ducem? Sigur că întrebarea asta o avea deja o soluționare-standard în staff-ul tehnic al FB – dar aici la noi, la firul ierbii, încă nu există o atitudine, o tendință generală. De fapt, nici măcar discuția nu există. Și în fond lucrurile ar sta super simplu dacă ar fi vorba numai de FB: ar fi o alegere cu „da” sau „nu” cu privire la ștergerea contului… și gata. Dar mi s-au îmbârligat cu totul neuronii la întrebarea aia cu „toate conturile și prezențele online”… Eu deja acuma nu mai țin minte toate rahaturile de conturi pe care mi le-am făcut pe toate panaramele de site-uri în viața mea (că tot aveam nevoie să descarc te miri ce), sunt conștientă că am lăsat în urma mea dâre foarte vizibile prin interneți – dar în ritmul ăsta, Doamne-iartă-mă!, ce mă fac eu până la 100 de ani?!

Și, desigur, mai există și partea cealaltă, mai distractivă, cu site-ul care ar trebui să ne imortalizeze pentru posteritate (sau mă rog: până când or crăpa serverele lumii). Ideea cu codul QR nu e nouă, și e suficient de în spiritul vremii încât să nici nu mai trebuiască s-o dezbatem. Un site pe care oamenii să și-l facă încă din timpul vieții, cu sfaturi pentru nepoți/ rezumatul vieții/ recomandări de cărți/ compilație de muzică – de asemenea, e o idee binevenită. Mă rog: ideal ar fi să și-l poată face fiecare acasă, fără ajutorul vreunei firme. Și eventual să nu fie o firmă cea care se îngrijește de profilul decedatului. Dar dincolo de asta: cea mai și cea mai interesantă perspectivă ar fi o reîmprospătare a definiției și a legislației testamentelor. Poate ceva multimedia, poate ceva online, poate un film sau o prezentare sau un pdf sau… ORICE!, numai să diminueze influența notarilor în poveste…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s