Mărțișorul fără fond

Aflu, cu sentimente amestecate, cum că mărțișorul „nu mai e ce-a fost”. Mai exact, că 1 Martie/ 8 Martie nu se mai sărbătoresc așa cum presupune lumea că mai țin eu minte. Eu care, pasămite, după 4,5 ani de exil ar trebui să am o imagine idealizat-dulceagă a Mărțișorului, să-mi aduc aminte de Doamna Învățătoare și de Mama în zilele astea, să împletesc fire albe și roșii, să le împart localnicilor de-aici propovăduind datinile străbune de la vatra mea – și, în general, să fiu ca musulmanii din Occident: cu tendința de a fi încă mai talibani decât frații lor de-acasă.

Mă rog, trecând peste detaliul ăsta, da: cică nu se mai sărbătorește Mărțișorul ca pe vremuri. Că oamenii nu-și mai dăruiesc mărțișoare ca altădată, ci mai degrabă bomboane/ flori/ ba chiar pizza. S-a reținut doar esența obiceiului: partea cu dăruirea. C-o fi „obligație” sau „presiune socială” – asta e altă poveste. Atâta-i că rădăcina gestului (venirea primăverii și bucuria legată de asta), precum și forma lui (ața împletită) nu prea mai figurează în tablou. Explicații ar fi multe, în general e vorba că chestiile ieftine din comerț sunt chicioase iar la apropiați oricum „trebuie” să te prezinți cu ceva mai substanțial – și de aici se poate ajunge chiar la elucubrații despre societatea românească sub influența banilor ca indicator al statutului.

Dar să lăsăm și capcana asta în pace și să revenim la ce ziceam mai sus. Că sentimente amestecate.
Păi amestecate, pentru că pe de o parte nu-nțeleg de ce schimbarea ar trebui să fie o problemă. De ce faptul că „nu mai e ca pe vremuri” ar trebui să fie ceva rău. Esența, cum ziceam, s-a păstrat: dăruim. Dăruim flori, bomboane, pizza – felicitări electronice, ppt-uri cu floricele sau dedicații pe Facebook. Important e că dăruim – și, până la urmă, asta e cea mai zdravănă metodă de a păstra o tradiție: a nu o sufoca, ci de a o lăsa să se adapteze (pe ici pe colo) vremurilor. Pe de altă parte, cred că bucuria legată de venirea primăverii e tot acolo. Nu e exprimată conștient, nu e strigată sincer, nu e prea clar interiorizată – dar asta nu înseamnă că nu există. Nimeni nu zice „vai, nu mai pot de bucurie că vine primăvara! uite poftim un mărțișor din cauza asta!” – și nici nu trebuie, pentru că-s atât de strâns legate între ele încât nu-i loc de surprize. Luat invers: dacă mâine ar dispărea Mărțișorul, lumea tot s-ar bucura că în calendar scrie în sfârșit „1 Martie”. Unii ar și verbaliza bucuria. Iar alții s-ar bucura de primele flori din grădină și le-ar pune pe birou. Deci bucuria e acolo.
În fine, ultimul dintre sentimentele amestecate în discuție e… într-adevăr, amintirea dulceagă a tuturor mărțișoarelor cu iz reminiscent comunist din anii ’90. Lumină chioară, încă frig (la Rădăuți primăvara nu vine la program), un ciorchine de copii îmbulziți la prima oră în fața catedrei, să-i pună doamnei învățătoare un mărțișor în piept (uneori  chiar la cojoc, că am zis că primăvara prin părțile alea nu se uită-n calendar). De fapt lucrurile s-au lungit în felul ăsta încă multă vreme după școala primară – dar na, de acolo vin cele mai autentice „amintiri din copilărie”. Doar că după copilărie am mai petrecut încă multe mărțișoare „capitaliste”, și a fost de asemena distractiv și simpatic.

Așa că da, înțeleg de unde vine remarca aia că „mărțișorul nu mai e ce-a fost” – dar în același timp soluția pentru ca să redevină „ce-a fost” mi se pare la mintea cocoșului: să se reobișnuiască toată lumea să se bucure de o ață cu un trifoi de plastic… și gata! Altfel, dăruirea unei intrări în club poate că e la fel de ok.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s