Ia să stabilesc un cadru, înainte de toate:

Față de Ioan T. Morar am o simpatie moderată, i-am urmărit blogul o vreme până când… nu mai știu ce s-a-ntâmplat de l-am scos din Reader. „Simpatie” care e mai mult o deferență în fața unui om mai bătrân și cu mai multă experiență, și „moderată” pentru că parcă totuși cumva nu m-a dat niciodată pe spate cu adevărat. Per total: sentimente pozitive, de intensitate 50%, interes față de om 10%.

Față de Remus Cernea am o simpatie neutră, i-am urmărit parcursul în momentul când candidase la președinție, după care s-a pierdut în negura anonimității. „Simpatie” pentru că, luate separat, toate acțiunile lui mi se par logice și nu văd nimic în neregulă la ele (inclusiv migrarea în USL, spre consilierea lui Ponta, mi se pare o mișcare pragmatică și clar utilitaristă, un calcul politic până la urmă, nu știu cine ar fi procedat altfel). „Neutră” pentru că luate împreună, acțiunile sale sunt copilărești, dau dovadă că omul nu înțelege lumea în care vrea să se învârtă, și în final ajunge să facă mai mult rău cauzei (oricare cauză s-ar apuca să susțină). Per total: sentimente neutre, interes 20%.

Așa.

Și acuma miezul problemei: acest articol de pe blogul lui Ioan T. Morar. „Remus Cernea și marile probleme ale României – căsătoria cu delfinii”.

În primul rând: nu „i se șade” unuia precum dl. Morar să pună așa un titlu. O dată pentru că e bombastic, și a doua oară pentru că… ei bine, zice un neadevăr: din articol reiese că Remus Cernea n-avea nici o treabă cu cele sugerate în titlu. Nu-i frumos.

Dar, datorită dramului de simpatie față de autor, închidem ochii la grosolănia asta și ajungem la fondul problemei: nici măcar în rândul intelectualilor români nu se găsește disponibilitatea de a discuta o idee. A discuta o idee fără a trage din ea concluzii lumești și a o transforma în hăhăială trivială. Iată, un comentator al articolului reușește să fie lucid și să mențină discuția la nivelul la care era ea inițial gândită (linkul la „slippery slope” l-am pus eu de la mine):

Argumentele dv. (dupa delfini ar urma caprele, vacile, etc.) miros a “slippery slope”, care e o greseala logica. M-ar mira sa nu stiti asta, mai ales ca face parte din panoplia oricarui sofist sau retorician de duminica. Casatoria moderna are la baza consimtamantul reciproc a doua persoane adulte – e criteriul conform caruia (spre deosebire de casatoriile din multe culturi traditionale) nu se pot casatori un adult cu un copil/adolescent. Initiativa d-lui Cernea nu are de altfel treaba cu asta: e vorba de a interzice capturarea/ tinerea in captivitate a delfinilor. “Persoane non-umane” ar putea fi, in principiu, doar un set restrans de mamifere (cetaceele, primatele superioare, elefantii) care indeplinesc anumite criterii, gen “testul recunoasterii in oglinda”. Asta nu implica aceleasi drepturi ca o fiinta umana, ci o recunoastere a arealurilor in care locuiesc, protejare a acestora de braconieri, etc.

Atenție, nu discutăm aici dacă propunerea lui Cernea e bună, sau de bun simț, sau de-a dreptul tâmpită: nu, pe Cernea l-am lăsat deja demult în urmă, el nu a fost decât un vehicul, mesagerul, aducătorul ideii. Iar acuma nu mai discutăm nici măcar despre idee, ci despre cum a fost ea primită: ghiolbănește. Ca la Libertatea. Și te-ai aștepta că de către alde Ioan T. Morar să fie primită cu un anumit stil, cu o anumită abordare, și eventual cu argumente. Nu cu dogmă și hăhăială.

Păcat.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s