Serendipity

Nu știu dacă treaba asta e cunoscută, sau dacă i s-a mai întâmplat cuiva, sau dacă numele de „serendipity” i se potrivește (în românește n-avem nimic apropiat, îmi pare rău) – da-n fine, eu o s-o explic.

Zici o replică. Sau te trezești că povestești ceva într-o conversație. Sau, mă rog: spui ceva la un moment dat, într-un context social, nu contează care. Și tu grăiești acolo, îți expui punctul de vedere, totul merge ca uns – mai puțin la sfârșit, când îți dai seama că ai spus ceva cu un dublu sens. Sau cu o implicație secundară. Sau care dezvăluie ceva ce tu n-ai calculat de la bun început. Sau în fine: cele spuse de tine mai au un efect față de ceea ce planificaseși tu, naiv, dinainte. Dar, culmea: acel efect secundar e un dar dumnezeiesc! Fără să vrei, te-ai pus într-o lumină super avantajoasă, ai accentuat un aspect favorabil ție – sau ai lăsat audiența să creadă ceva deosebit de convenabil. Ceva ce nici cu cele mai dibace stratageme n-ai fi reușit dacă ți-ai fi propus!

No. Nu cred că trebii i se aplică numele de „serendipity” – deși, tehnic, e tot un accident fericit – dar ar trebui găsit urgent un nume și pentru asta. Pentru că există și se repetă.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s