Cu ocazia aniversării a 8 (opt) ani (!!!) de scriere și entertainment în cadrul acestui blog, ce sărbătorire mai nimerită decât un episod din seria „Reciclarea”? Plus că nici n-am mai sărbătorit demult ziua de 14 noiembrie așa cum se cuvine… deci?

Poză random, să nu fie textul îmbâcsit
Poză random, să nu fie textul îmbâcsit (mai jos punem și muzică)

Deci așa:

  • Anul trecut pe vremea asta mă ofticam de îngălarea presei românești – care, la rândul ei, relata îngălată despre îngălarea din sistemul energetic românesc. Evident că nu s-a schimbat nimic între timp nici în presa românească, nici în sistemul energetic, nici în părerea mea despre ele. Mai mult: de când am o perspectivă mai clară asupra legislației și a piaței energetice românești constat că suma comentariilor și a observațiilor pe care le-aș avea la adresa întregii coșmelii… ar umple lejer un blog de sine stătător. Cine știe?, poate că într-o zi chiar o să deschid un al doilea blog, mai profesional… Până atunci nu-mi rămâne decât să *orbital facepalm*, să suspin și să trec mai departe.
  • Nici acu doi ani nu sărbătoream nimica, în schimb mă plângeam ceva despre site-urile de prognoze meteo. Că fiecare sait cu părerea lui, de nu mai știi pe cine să crezi. Între timp mi-a dispărut și interesul pentru timpul probabil – cred că face parte din procesul de fortificare și de adaptare la clima de aici. Sentimentul meu e că anul are două feluri de vreme: iarna, aia cu zăpadă și ger, care vine prin ianuarie și pleacă prin martie; și în rest vremea normală, cu maxime în banda 7-14 grade, +/-, care ține din aprilie până-n decembrie. Iar vara? Vara e ca o eroare în sistem, niște zile/ săptămâni în care se strică ceva în soft-ul universal, și în felul ăsta ai șansa nesperată de a umbla în pantaloni scurți. De obicei nu durează mult rătăcirea asta, se revine destul de repede la cele 14 grade. (Nu degeaba mi-a dat mie că cea mai bună investiție în materie de încălțăminte sunt pantofii și adidașii😀 )
  • În 2010 ziua de 14 noiembrie era o duminică, și se pare că încă nu adoptasem regula de a mă odihni de ziua Domnului🙂. În schimb bagasem ceva relaxant, înmormântarea lui Kim Ir Sen. Nici în zilele noastre, după o căruță de documentare și de reportaje din Coreea de Nord – ei bine, încă nici acuma nu-mi pot imagina că cetățenii nord-coreeni, oamenii normali de pe stradă, ar avea o viață personală. Adică o intimitate (fie ea familia, un grup de prieteni apropiați, etc) în care să se destindă, să râdă din suflet, să nu vorbească despre Marele Lider, să bârfească vecinii, să mănânce fără protocol, să… mă rog: nici nu știu să verbalizez ceea ce mi se pare că lipsește complet din societatea nord-coreeană.
  • La sfârșitul deceniului trecut dezbăteam pe larg problema firmelor care-și controlează angajații la sânge. La propriu, adică le fac periodic analize de sânge. Între timp am mai auzit că unele companii cer un set de analize la angajare. Mi se pare în continuare de un prost-gust teribil – și zic „prost-gust” pentru că nu găsesc un alt cuvânt pentru combinația asta de „inutil” și „invaziv”.
Iarăși o poză random, pentru varietate vizuală
Iarăși o poză random, pentru varietate vizuală
  • În 2008, pe data de 14 n-am sărbătorit nimica, dar cu ocazia imediat următoare am fost deosebit de prolifică: am scris nu mai puțin de 3 articole! Despre graba cu care s-a dat drumul la campania de vaccinare împotriva cancerului de col uterin în România; despre ceva ce mai zicea Mr. Beigbeder; și, în fine, despre cum există oameni care „nu cred” în ce se mai arată pe la Discovery🙂 Tipa pe care o dădeam eu exemplu e bine-mersi, nu-și vaccinează copiii, lucrurile decurg firesc în tiparul stabilit; cu graba campaniei românești de vaccinare… iaca și uitasem că avusese loc, dar părerea reținută încă o mai am. În schimb mă bucur că am regăsit acel citat din „Windows on the World”: ideea exprimată acolo m-a cucerit încă de atunci, de când am citit-o, și tot de atunci face parte din setul de bază al Weltanschauung-ului personal. Dacă ar fi să adun undeva toate principiile personale și ideile de ghidat viața, asta ar fi printre ele. (Și de fapt nici nu cred că e așa mare scofală, nu-s tocmai originală cu asta – că e un adevăr de bun simț, deci multă lume ar trebui să fie de acord cu el)
  • Ca să vezi! Ultima oară când am marcat aniversarea blogului a fost acum… 6 ani! O statistică asupra conținutului – și asta cu ocazia faptului că vroiam să-l închid. Am eșuat lamentabil, se vede treaba…
Ultima poză decorativă
Ultima poză decorativă
  • Încă și mai demult notam învățămintele unei amice, privind mecanismele antipatiei. În sistemul ei, pasămite, omul antipatizează spontan la cei din jur exact trăsăturile pe care le urăște la sine. La momentul acela îmi promiteam să mai citesc pe tema asta și să mai revin. Evident că nu am mai citit nimic, însă ideea a rămas undeva, semi-activă, și am mai testat-o. Din păcate n-am ajuns încă la nici o concluzie.
  • Ei, și… probabil cel mai link-uit articol din tot blogul ăsta…așa a început. Și doamne, cum a mai trecut timpul de-atunci!

3 gânduri despre “Reciclarea VI

  1. Blogul e la scoala, in clasa a II-a, ce face: e cuminte in banca lui? bate colegii sau se joaca in curte?
    Sa-l duci pana la liceu ca de-acolo se descurca si singur :))

    1. Daaa, cuminte, se ține de treabă! E cam retras și nu e musai „miss popularitate”, dar prietenii ăia puțini cu care se joacă sunt buni. Să vedem cum se mai dezvoltă până la liceu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s