Mai exact: apropo de infatuarea față de cum sunt ceilalți altfel, și automat mai prejos decât noi.

Cred că de departe cea mai „arzătoare” curiozitate investigativă o am față de prejudecata aia care-i vizează pe americani. Am auzit/ citit recent o expresie destul de dură, dar până una-alta foarte abil construită: „întâlnire la care să participe și verișorii noștri mai puțin înzestrați intelectual, de peste Ocean”. Ahem. Carevasăzică: așa cum fiecare familie are ruda îndepărtată mai săracă cu duhul, așa cum fiecare sat are prostul lui – așa și marea familie intelectuală a oamenilor de pe Terra ar avea, iată, reprezentanții ei mai nereușiți.

Iar la câte aud în ultima vreme despre locuitorii Statelor Unite [și nu mă refer prin „auzit” numai la folclor internaut], nu e de mirare că mi s-a acutizat curiozitatea asta. Suspectez că nu e vorba de „prostie” congenitală, ci mai degrabă de direcția în care sunt „dresați” membrii păturilor mai defavorizate. Sigur are legătură cu nivelul de educație – dar sigur are legătură și cu sistemul social, cu ce provocări au de întâlnit oamenii de rând, și mai ales de ce provocări sunt scutiți.

Ah, da: și mai e o întrebare arzătoare în legătură cu americanii, și anume de unde gustul atât de evident pentru mașini supradimensionate. Iar explicația aia facilă cu compensarea anumitor lipsuri nu-mi ajunge.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s