Anul trecut pe vremea asta (de fapt, anul trecut fix pe vremea asta) primeam în poștă un catalog nesolicitat cu produse creștine, colecția 2002/13. În catalog, 90% din ofertă o constituiau cărți și alte publicații, iar 10%, după cum observam, erau învelitorile pioase pentru Biblii, însoțite de câte un carnețel de însemnări. Mă amuzam, nah.

Anul ăsta, punctual, catalogul a revenit – la fel de nesolicitat. Febril, l-am deschis direct la paginile de la sfârșit, în căutarea noilor tendințe din lumea învelitorilor pentru Biblii. Când colo? Constat că oferta de cărți și-a redus ponderea la vreo 75%, iar produsele „complementare” s-au extins pe o grămadă de pagini! Calendare, felicitări, decorațiuni, brelocuri, bijuterii, lumânări, bețe parfumate, uleiuri aromate, săpunuri, gel de duș, cremă de mâini… de nu știi unde s-a încețoșat granița dintre mesajul creștin și reclama unui salon de wellness. Ce-i drept, toate produsele de îngrijire personală au inscripții evlavioase pe ele, pe alocuri chiar citate motivaționale. La ele adăugându-se căni, ceaiuri, supe la plic, miere, bombonele – cam orice poate fi ambalat, important e să poată fi inscripționat ambalajul cu ceva dumnezeiesc. (Iar mesajul dumnezeiesc, se vede treaba, face ca plicul de supă de 30 de cenți să-și sporească de zece ori valoarea – minune, iată!)

Screenshot

Ehei, s-o fi învățat și catalogul ăsta de la IKEA: lumea vine la prăvălie pentru mobilă, dar până una-alta jumătate din bani tot pe lumânărele, pernuțe și vaze se duc. Or fi menținut ei secțiunea de învelitori de Biblii, nu-i vorbă (apropos, văd că a dispărut din ofertă modelul care-mi plăcuse mie data trecută) – dar au angajat si un consultant pe optimizarea profitului, că nu strică.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s