Era să rămân cu datoria-n băț.

Despre Spania am mai scris pe-aici, și lucrurile care erau atunci valabile pentru Madrid sunt extrapolabile și pentru restul Spaniei: se mănâncă mult, se vorbește mult despre mâncare, se bea, se râde și se vorbește tare. Se vede că au stăpânit juma’ de lume, Madridul se remarcă imediat ca fostă capitală de imperiu – dar, cum am învățat de data asta, nu e doar Madridul cel care strălucește.

Această prezentare necesită JavaScript.

O scurtă trecere în revistă:

  • Fusei la Mérida. Orășel simpatic, cochet, dar nimic spectaculos. Cu toate astea: patrimoniu UNESCO, datorită vestigiilor romane deosebite. Într-adevăr: le-am vizitat, și dpdv arheologic sunt o comoară. Sunt foste case de cetățeni (nobili), cu mozaicurile conservate și cu structura clară, în așa fel încât putem învăța despre viața de atunci. M-am amuzat maxim de statuia lupoaicei cu Remus și Romulus, identică cu cea din București, fiind de asemenea un cadou din partea cetății Romei către orașul prieten Mérida. Heh!, iaca Bucureștiul nu e chiar așa unic și special!
  • Fusei, de asemenea, la Ávila. Tot un orășel cochet, tot nimic spectaculos, tot patrimoniu UNESCO. Adevăru-i că e un oraș-muzeu, totul super bine renovat, restaurat, pus în valoare, și prezentabil. Și pe drept: că are zidurile medievale ale cetății complet conservate, iar poziția geografică permite ca priveliștea asupra ziduirilor să nu fie obstrucționată de nimic. Dincolo de o anumită frumusețe (și măiestrie arhitectonică) cu care deja suntem obișnuiți prin Europa, m-a impresionat o chestie: cum e clima, așa și orașul. Arid, soare puternic, vânt rece, vegetație săracă; străzi înguste, clădiri numai de piatră. Pentru că centrul Spaniei are ceva înșelător în relief: cât vezi cu ochii, șes cultivat cu irigații masive, dealuri sterpe, întinderi netede. Numai că toate astea sunt un platou, Ávila de exemplu se află la 1132m altitudine – ceea ce se simte. O să revin la asta.
  • Superstarul orașelor din Castilia: Salamanca. Ceva mai mare decât un orășel, tot patrimoniu UNESCO – dar aaaabsolut spectaculos. Și nu numai spectaculos datorită comorilor pe care le ține, ci și (sau poate mai ales) datorită vieții animate, dat fiind că e oraș studențesc, iar universitatea funcționează încă tot acolo unde era și acu 1000 de ani. Prin urmare, „Centrul Vechi” nu e doar un muzeu plin de turiști, ci un oraș în toată regula, cu viață, râsete, tineret, librării universitare și localuri cheflii. Am avut un noroc dublu: că fix când am ajuns se desfășurau „zilele orașului”, care au sporit atmosfera veselă de pe străzi, iar rezervarea făcută pe fugă pentru o cameră ieftină în oraș… s-a dovedit a fi un apartament în clădire de patrimoniu, în Plaza Mayor (buricu’ târgului, pe românește), cu priveliște premium peste piață și peste concerte de jazz. Mă abțin de la amănunte despre comorile orașului: atâta-i că mi-a luat piuitul. De la catedrală până la universitate, singurul gând cu care am rămas a fost: doamne, ce istorie!
  • Și, în fine: Arévalo. Un orășel mititel, simpatic de la prima vedere. Nu e nimic UNESCO, deși problema Spaniei e că pe fiecare deal are câte o biserică, o mânăstire, un turn sau un zid din secolul 11-12. Plus: Arévalo e legat de viața Isabelei de Castilia, care a fost crescută aici. Deci senzația predominantă e că peste tot sunt comori istorice, „să-ți pui și-n cap, și-n borș”, de obosești să le mai dai importanță. Marele avantaj al orășelului ăstuia e că e viu, cumva a fentat capcana de a deveni un oraș-muzeu – și, prin urmare, e vizitabil, recomandabil, vizitat și recomandat.

Dar ce ziceam de climă și de relief. Hm. În centru, în regiunea Castiliei, m-am gândit la ceea ce spun unii oameni înțelepți despre lectura cărților: și anume, că există anumite lucruri pe care le înțelegi din prima, citind un articol sau văzând o poză; și, dimpotrivă, că mai există în viață lucruri pe care le înțelegi numai cu sudoarea parcurgerii unor cărți precum „În căutarea timpului pierdut” sau „Frații Karamazov”. Cred că se aplică și pentru sudoarea parcurgerii a kilometri și kilometri și kilometri de dealuri sterpe, piatră, pământ ars de soare. Și dehesa (care, apropo, în pozele de pe Wikipedia se prezintă nedrept de verde). Și na, clima de platou, de care ziceam, care e… ca să mă exprim eufemistic… cu nevoie de adaptare pentru neinițiați.

Nu știu exact să verbalizez ce anume înțelegi în urma unei incursiuni prin Castilia/ Extremadura, după cum nu știu să verbalizez nici ce anume înțelegi de pe urma lecturii Fraților Karamazov. Dar sigur-sigur este ceva, și e ceva important.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s