După cum anunțam acu trei săptămâni, azi m-am cărat (în sfârșit) în concediu. Cine trece pe-aici de mai multă vreme știe că modul ”vacanță” se caracterizează prin postări neregulate, uneori lungi, alteori scurte, uneori cu poze, alteori fără poze… după cum am și eu acces la net, respectiv chef de povești. În orice caz, țin să reiterez faptul că mă interesează să dau semne pe blog (că e greu să anunț pe toată lumea, individual, de faptul că mai trăiesc și că sunt bine), așa că o să mă străduiesc.

Bref: din Leipzig iau rata (poftim: avionul – dar singura diferență dintre rata de Cernăuți și avioanele Ryanair e că… ratele nu zboară; în rest, fix tot aia) până la Faro. Din Faro, pe jos, pe coastă, înspre vest: Albufeira, Portimao, Lagos, în funcție de resursele fizice și de chef. Nu știu dacă va avea loc o travesare completă de la est la vest, dar în principiu bine că țara e mică, și mai ales îngustă.

Când se termină resursele fizice și cheful, atunci vine partea cu autobuzul, Lisabona, turism urban, întoarcerea la civilizație.

În partea a doua a concediului: Madrid, respectiv niște Castilla y León, cu Avila, poate și Salamanca. Cea mai fierinte dorință în ceea ce privește Spania este să ajung la corrida din 15 septembrie de pe Plaza de Toros de Las Ventas. Încă nu mi-am luat bilet, dar sper să n-o ratez. (Presupun că nu trebuie să explic de ce mi se pare important și interesant. Cine e contrariat de ideea asta… înseamnă că ori e nou pe-aici, ori n-a înțeles nimic).

Deci? Salutări de pe litoral, ne recitim cu prima ocazie!

2 gânduri despre “Aici radio Vacanța

  1. Deh. Singurul motiv pentru care nu aş merge niciodată în Spania sunt chiar coridele… Poate când vor fi eradicate… Mi s-a explicat cu muuulte cuvinte de ce există, ce înseamnă, de ce NU se renunţă la ele, dar degeaba. Eu ţin cu…taurul. Oricum, distracţie plăcută! Dacă eu nu le sufăr, nu înseamnă că altcineva nu le poate aprecia şi oricum merită văzută măcar una, fie şi doar din curiozitate. Eu aş turba acolo, dar cine rezistă…. Oricum se ţin. Sunt contrariată că există, nu de cei care se duc – sunt nouă pe aici şi mărturisesc…n-am găsit încă nimic despre subiect. Mai caut, chiar aş vrea să citesc!

  2. Buna, gouttedereve! Bine ai venit pe aici!
    Nu ti-am raspuns pana acuma din motivul evident ca… cortul meu nu e prevazut cu priza.🙂
    Dar da, o sa povestesc pe-aici despre corrida, in cazul in care o sa ajung pe-acolo. Evident, fara nici o intentie de convertire sau de schimbare a opiniei cititorilor.
    PS: nu am mai scris pe-aici explicit despre corride. Dar despre curiozitatea fata de alte culturi, despre dorinta de observare a detaliilor si de intelegere a identitatii unui popor… da🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s