Cred că m-am copt suficient și sunt pregătită pentru o nouă experiență în Vamă. Nu de alta, dar deja mă năpădește curoizitatea. Deduc, printre rânduri, că:

a) Posibilitățile de cazare într-o cameră sunt nenumărate. „Pe vremea mea” se stătea la cort și am prins construcția primului hotel din sat, care la momentul ăla era stingher ca nuca-n perete. Vreau să văd și eu specia asta nouă de vamaioți care stau la hotel. (Unde, apropo, înțeleg că se stă tot claie peste grămadă, fără standarde).

b) Prețurile sunt din ce în ce mai nesimțite. Cică. Schepsisul aici este că… ei bine, în fiecare an am zis exact același lucru: „bă, da’ anu ăsta chiar au întrecut măsura!”. Prin extrapolare îmi imaginez că acum s-a ajuns la niște cote fantasmagorice, și exact asta vreau să văd cu ochii mei.

c) Ca orice unitate comercială din România, odată ce există clienți berechet, „customer service” nu mai e o prioritate. Mai pe românește: cică localurile din Vamă sunt mai pline decât cele din Centrul Vechi al Bucureștiului, iar chelnerii sunt încă și mai nesimțiți. Vreau să văd și eu cam care e limita superioară a nesimțirii – fascinația urâtului, ce să fac?, o avem cu toții.

d) Perioada în care mergeam eu în Vama Veche s-a suprapus cu începutul „dezvoltării”. La un moment dat pătrunseseră deja mașinile pe ulița dintre Pirați și Bibi, însă la fiecare trecere își luau sudalme și înjurături. Încă era ceva nou. Acuma înțeleg că e un trafic fluent, așa că na, îs curioasă: s-a făcut trotuar?

e) Tot ultima oară când am fost acolo am avut de comentat în ceea ce privește curățenia. Că totul e bine și frumos atâta vreme cât nu te afli într-o groapă de gunoi – ceea ce, ultima oară când am fost, nu prea se mai putea trece cu vederea. Îs curioasă dacă măcar nu s-a înrăutățit.

f) În fine, vorbind despre „specia asta nouă de vamaioți” care vin cu mașina, stau la cameră și sunt dispuși să plătească suprapreț pentru orice: am așa o suspiciune că ăștia-s colegii mei de generație. În sens larg, +/-5 ani. Nu știu de ce am impresia că liceenii, studenții boboci nu mai sunt chiar publicul principal. Aș vrea să verific🙂

Deci m-aș duce. O zi și-o noapte, că probabil mai mult de-atât ar fi plictisitor. Deși… pe de altă parte există și pericolul să-mi stric bunătate de amintiri cu vreo dezamăgire majoră. Dar măcar aș ajunge în sfârșit să spun, legitim și pe drept, că „Vama nu mai e ce-a fost”.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s