Circulă pe net știrea cum că în Spania s-a construit un bloc de 47 de etaje la care au uitat să pună liftul. Hă-hă. Inițial am crezut că e o glumă (poate și pentru că am găsit-o pe reddit). Dar nu: se pare că e pe bune.

Cu ocazia asta mi-am adus aminte de un tip, un spaniol, arhitect, proaspăt aterizat în Berlin și în căutare de spațiu locativ. Anul trecut prin septembrie mă pregăteam să mă mut din camera în care deja petrecusem doi ani jumate, și căutam un urmaș – ceea ce, după cum am mai povestit, se petrece exact ca în cazul interviurilor pentru job: mailuri de aplicare, interviu individual, selecția câștigătorului. Și spaniolul de care ziceam a ajuns la interviu la noi în bucătărie, unde i-am făcut un ceai și ne-am pus pe descusut: cine ești, de unde vii, cu ce te ocupi, ce te mână-n luptă – de-astea.

Ei, și tipul, care în mail păruse foarte interesant și plin de viață, în versiunea carne-și-oase era fix la polul opus. Era clar că-l prinsesem într-o pasă proastă, și încă una de mare excepție. Mai ales răzbătea la el un năduf din toți porii față de țara sa, pentru faptul că nu se putea realiza profesional acolo, și că de-asta a fost nevoit să emigreze. Că în Spania, zicea el, „Efectiv nu-i nimic de lucru! În cel mai bun caz primești un micro-proiect să faci un lift, acolo, și trebuie să zici mersi!”

A spus-o într-așa fel  încât ne-a rămas în memorie. După ce-a plecat băiatul am discutat foarte mult despre năduful lui și despre modul frust în care a exprimat esența problemei din Spania: ca arhitect, ești redus la a proiecta lifturi.

Îm… n-am putut să nu mă gândesc la el în povestea cu lifturile uitate. (Care, în paranteză așa, chiar mă face curioasă cum anume trebuie să fie cuprinsă o echipă de un orb al găinii colectiv, vreme de câteva luni, și efectiv sa nu observe problema. Și mai sunt curioasă cum anume s-a reacționat în momentul descoperirii catastrofei, și mai ales cine a descoperit-o).

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s