Acuma, cu „expertiză” în două moduri complet diferite de muncă, mă gândeam la avantajele și dezavantajele muncii de cercetare în cele două domenii: politică, respectiv inginerie. Prin „muncă de cercetare” nu mă refer la „muncă de cercetător”, ci pur și simplu la orice întrebare cât de cât „de domeniu” cu care se confruntă fiecare pe felia lui.

La ingineri tiparul e clar: stai și rumegi problema, și te zgâiești în gol prin foaia cu întrebarea, n-ai nici cea mai vagă idee de unde s-o apuci, și timpul trece. Și trece. Și poate mai mâzgălești o încercare de rezolvare în care nu crezi nici tu, dar na: să nu te plictisești. Și mai trece o vreme, și deja te gândești la modalități de a ocoli problema, că poate nu-i musai. Mai întrebi pe Google, mai răsfoiești o carte, dar nimic concludent. Sau poate, dimpotrivă: mâzgălești hârtii în neștire, tot încercând pe toate părțile – dar degeaba. Asta până-ntr-o bună zi când, spălând vasele, îți pică o fisă. Și aia e! Te pui la treabă și, nu-ți vine să crezi, ai terminat problema! Ca-n graficul de mai jos.

Diagram1

E o anumită plăcere în asta, care nu se poate imita în alte părți. Poate e amplificată și de lunga perioadă de frustrare de dinainte – se știe, contrastul (și amânarea plăcerii) o fac să explodeze. Cert e că genul ăsta de reușită e cea responsabilă cu senzația de împlinire, respectiv cu pasiunea de a rezolva probleme tehnice.

În politică, pe de altă parte (și de fapt e evident că nu numai în politică, ci în toate domeniile umaniste – dar na, vorbesc și eu despre ceea ce știu), centrul de greutate stă în cât și ce anume ai citit. Dacă ai citit suficient – atât calitativ cât și cantitativ – treaba e făcută. Sigur, mai e nevoie de anumite corelații și observații, sigur că argumentația coerentă e ceva mai cu schepsis decât își imaginează lumea, sigur. Dar, dacă-ți vezi de treabă și citești constant, ești acoperit. Nu există momentele alea de disperare când conștientizezi că te confrunți deja de secole cu întrebarea, dar tot ce-ai produs este un zero barat.

E și aici o anumită plăcere, atunci când tot ce-ai citit a avut timp să se coacă, și poți să tragi o concluzie inteligentă. Plus, plăcerea muncii făcute pas cu pas, temeinic. Și, mai ales, libertatea incomparabil mai mare de a cerceta în toate direcțiile pe parcursul muncii. Orice perspectivă se poate dovedi bună – și na: cu atât mai mare satisfacția dacă reușești să scoți ceva original. Ca să nu mai spunem că obiectul celor citite nu e musai searbăd: de obicei te confrunți, vrând-nevrând, cu domenii conexe, cu întrebări interesante, cu perspective originale de la oameni foarte deștepți.

Numai că… nu se termină cu artificii. În științele politice nu există răspunsul, pe care să-l cauți ca pe Sfântul Graal – nu, în științele politice există un răspuns dintre mai multe posibile. Iar ceea ce face un răspuns să fie „un răspuns” este atingerea unui anumit standard de calitate în argumentație. Odată ajuns la punctul de calitate acceptabilă, gata: poți să-ți strângi hârțoagele și să te cari liniștit acasă. Fără paranghelie, că nu e cine știe ce surpriză faptul că ai terminat treaba.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s