Așa. Ca să nu decadă rubrica în uitare.

  • Anul trecut pe vremea asta eram în Grecia (doamne, ce viață!!!) și chiar pe 12 ale lunii îmi găsisem în sfârșit niște timp pentru povestit. Deci Grecia. Oai, cum trece timpul…
  • În 2011 am schițat o idee, inspirată de o cunoștință care punea mereu unul și același tip de muzică pe Facebook (între timp, am trimis-o pe fată în categoria „Show only important”, ca să-mi urmez propriile sfaturi cu privire la prietenii enervanți). Fata nu postează decât muzică clasică și atât. Normal că numai muzică clasică: cu asta a crescut, cu asta s-a obișnuit, și niciodată n-am auzit să experimenteze mai pe-alături. Deh: cu Debussy n-ai cum să dai greș.
  • Acu 3 ani pe 12 iulie tocmai ce fusesm, deduc, la filmul Invictus. Mai țin minte și acuma sinapsa legată de rostul poeziei în viață. De fapt: postarea asta mi-a readus-o în memorie. O fi și poezia asta ca vinul sau whiskey-ul: biologic, omul începe să-i prindă gustul abia după o anumită vârstă (după o anumită cantitate de experiență).
  • Acu 4 ani… ei bine, acu trei ani tocmai ajunsesem la București pentru nunta unor prieteni. După nuntă urma să plec la Mitrovica, pentru asta îmi pregătisem rucsacul de la Rădăuți. Când am ajuns la București… am aflat că nu, totuși soarta mă aruncă în altă parte, și trebuie să schimb destinația. Ei. Dar măcar la nuntă m-am distrat: cuminte, așa cum am povestit – dar mi-a plăcut. Nici nu am îmbogățit experiența nunților între timp, așa că părerea rămâne, inevitabil în picioare.
  • Trecând în cealaltă epocă: în 12 iulie 2008 povesteam încântată despre concertul Judas Priest de la B’Est Fest. Un concert nu doar bun, ci și bine-meritat: îmi câștigasem biletul cu o zi în urmă, asudând ca voluntar la intrarea pe terenul festivalului, la tăiat bilete și pus brățări. Grea e viața de voluntar (și o spun fără sarcasm) – dar are și ea răsplata ei.
  • Cu un an încă și mai demult… umblam prin Club A și mă dădeam cu taxiul – mereu prilej de povestiri haioase.
  • În fine, în Precambrianul istoriei Foarfecii, în iulie 2006, eram în prima mea practică pe la o firmuliță de telecomunicații, și mă gândeam la excursia ce urma să vie: înspre Vamă. A urmat la scurt timp și călătoria – una din călătoriile alea care-ți rămân în cap, referință, pentru că a fost super super intensă. De la bun început intensă: în Gara de Nord am prins trenul din alergare, în ultima secundă.

Heh. După atâtea postări „vacanțoase”, deja pracă-mi miroase iar a mare și-a dor de ducă. Mai am de așteptat însă oleacă pentru asta.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s