Centrul lumii

Știați că undeva prin Bucegi e centrul energetic al lumii? Un munte sfânt al tracilor, care determină vibrațiile magnetice de pe glob?

Dar știați că Discul Solar de la Ulpia Traiana Sarmisegetuza e epicentrul omenirii, iar copilul care va fi conceput la solstițiul de vară pe Discul Solar va fi următorul Mesia?

Și, în fine, poate nu știați nici faptul că în sudul Franței, la Bugarach, este singurul punct de pe planetă care va rămâne în picioare după Apocalipsă? (Asta datorându-se faptului că în muntele de la Bugarach se află originea vibrațiilor electromagnetice de pe tot pământul).

Asta după ce în cercul megalitic de la Newgrange din Irlanda se zămislește, de mii de ani, întregul duh al omenirii?

[Da, toate astea contrazic ceea ce știm cu toții, cum că Ierusalimul este de fapt obârșia întregii umanități, însă cercetătorii și prelații încă lucrează la lămurirea acestor confuzii. Avem nădejea că, în scurt timp, vom putea stabili, o dată pentru totdeauna, care este unicul și adevăratul centru al omenirii.]

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s