Mă deranjează o evidentă lipsă de echilibru în ceea ce presupune informarea publică – și aici mă refer la absolut toată lumea, că până acuma nici o sursă de știri nu mi s-a arătat mai brează. Din nici o țară.

Ermm… Hai cu exemplul concret:

Când în 2003 se pregăteau americanii să invadeze Irak-ul, când a dat Powell discursul ăla arhi-difuzat de la ONU, despre armele de distrugere în masă deținute de Sadam Husein, când au protestat un milion de oameni în Londra împotriva războiului – și când, în fine, a fost invadat Irak-ul… pe toate televiziunile se transmitea și se comenta și se analiza fiecare etapă, toate ecranele flicăreau de Breaking News, adrenalina și suspansul curgeau în valuri. Ușor exagerată isteria, ar putea comenta cârcotașii – dar, per ansamblu, justificată. Și mai ales normală în vremurile noastre, că ăsta e standardul – nu cred că mai are rost să ne minunăm de ce se transmite atâta isterie, putem deja să ne obișnuim cu ideea.

Bon.

După care au început să iasă la suprafață îndoielile, șubrezeala întregii motivații a războiului. Cică o anumită „sursă” a spionajului britanic și american, omul care ar fi livrat planurile respectivelor fabrici de armament periculos, așa-numitul „Curveball” – ei bine, a recunoscut că a mințit*. În 2011 a recunoscut public acest fapt, între timp s-au scris cărți, s-au făcut documentare**, s-au luat interviuri cu și despre el. Sunt multe chestii care mă nedumeresc în această situație, dar în postarea asta o să mă rezum la una singură: de ce nu am văzut ecrane flicărinde și pe această temă în 2011? De ce nu au ajuns la mine aceleași Breaking News, aceleași maratoane de analize și comentarii și dezvăluiri televizate? Sunt, totuși, un om conectat la actualitate, nu se poate să-mi fi scăpat tocmai asta.

De ce mi se pare relevant? Păi nu știu, în primul rând de dragul adevărului. Și-n al doilea rând pentru că Gigel în chiloți la el acasă, când s-a uitat la televizor în 2003 și a auzit de invadarea Irak-ului, a rămas cu o singură concluzie pe termen lung: americanii s-au dus cu război peste Irak pentru petrol, pretextând cu ceva arme de distrugere în masă. Cam asta e părerea medie (speculez eu), cel puțin prin Europa. Și va rămâne cu ideea asta în cap pentru tot restul vieții sale, fără să mai adauge nici un aspect nou, fără o așa-numită closure. Faptul că  războiul a fost bazat pe niște minciuni este, orișicât, un aspect important al problemei. Iar acest aspect nu are cum să ajungă la Gigel pe altă cale decât tot Breaking News și ecrane flicărinde. De-aia mă deranjează că nu flicăresc la fel de bombastic și în acest pas ulterior al desfășurării telenovelei. Și mă face să mă întreb ce s-o mai fi întâmplând important prin lume fără să ajungă în prime-time.

*Și scenariul ăsta cu Curveball trebuie privit circumspect, ca orice poveste servită pe tavă. Dar nu verosimilitatea scenariului o discutăm aici, ci contribuția sa obligatorie la construirea imaginii pe care o avem noi despre lume. 

** Am mai pomenit tangențial de cazul ăsta în postarea în care recomandam un documentar BBC despre spionaj.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s