Acolo unde și împărații merg neînsoțiți

Există oameni care se inhibă dacă-i prinde nevoia într-o clădire publică (școală, birou, etc) unde toaletele sunt, cum ar veni, multiple. Și separate doar de un perete subțire. Și unde poate exista pericolul să fie auziți de către cei de-alături – sau și mai rău: pericolul ca, în liniștea deplină în care se desfășoară, să mai intre cineva la aceeași toaletă.

Ei bine, așteptând la coadă la o asemenea „instituție” – și dat fiind că am așteptat exagerat de mult la o coadă de 3 (trei) persoane, am ajuns la o idee practică foarte valoroasă: dotarea unor asemenea toalete cu sistem audio și zgomot de fundal.

De ce? Păi pentru că așteptarea aia exagerată cu care m-am ocupat se datora liniștii depline din „instituție”. În „instituție” aveau treabă 4 persoane. Alea 4 persoane știau că toate celelalte 3 cabine sunt ocupate, și mai erau conștiente și de coada formată în fața cabinelor. Deci cu atât mai stresate să nu scape un zgomot – și cu atât mai inhibate. Și cu atât mai încetinite în rezolvarea problemelor cu care veniseră.

Așa că ideea mea vine în ajutorul sufletelor necăjite, prinse între pretențiile naturii și standardele sociale din capul lor. Să se pună, dom’le, ceva cântător care se poate activa la încuierea ușii. Și cu mini-difuzoare exact pe linia ușii, că nu cumva cei din exterior să prindă ceva.

Sau mă rog: pereți zidiți, fără ferestre, și cu uși etanșe – ar mai fi o variantă.

Sunt ferm convinsă de originalitatea ideilor mele: altfel cum se face că nu le văd încă pe toate drumurile?

Anunțuri

2 gânduri despre „Acolo unde și împărații merg neînsoțiți

  1. Nici eu nu ştiu de ce nu sunt pe toate drumurile, dar ideea am mai auzit-o mai demult. Era un closet japonez care detecta când era folosit şi pornea radio-ul…

    1. Da, povestea Pleșu de excursia lui prin Japonia, și pomenea de „șocul cultural” trăit la privată. Numa că na: poate-ar fi cazul să prindă și în alte colțuri ale lumii

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s