Mno. Fie-i țărâna ușoară. Odihnească-se în pace. Condoleanțe familiei îndurerate și admiratorilor posomorâți.

Și gata.

Nu mă prind de ce se face atâta gălăgie pe tema înmormântării ei. Pe BBC merge încontinuu dezbaterea dacă s-o-ngroape cu pompele cuvenite (adică pe banii statului, adică pe banii contribuabililor, adică pe banii acelora care au urât-o din ficați) – sau în regim privatizat. De parcă ar fi ce discuta aicea.

Moartea ei este un eveniment istoric – înmormântarea însă nu.

Da, poate fi transformată în eveniment istoric – dacă se face cu ceremonie, cu invitați subțiri, cu acoperire media 24/24 peste tot pe glob, așa încât toate oficialitățile să se tragă în poză cu sicriul – iar apoi, ori de câte ori se va face referire la ea în mass media vreodată, să se dea pe fundal imaginile cu „ultimul ei drum” (Așa cum, la știrile din domeniul economic, se dau pe ecran imagini de la tiparnița de bancnote, de la strecurarea de monezi, ș. cl.). Ca să nu mai amintim de jubilația ascunsă a transmiterii televizate 24/24: înmormântarea asta are potențial uriaș să degenereze în scandal, cu vreun miner pensionar venit să-și ofere vreo formă de „omagiu”- vreo flegmă pe sicriu, vreun semn obscen pe coroană, dracu’ știe. Iar o ceremonie cu onoruri oferă pretextul mass-media de a se afla la fața locului, abia așteptând ca lucrurile să explodeze.

Și atunci mă-ntreb de ce, doamne iartă-mă, nu a luat atitudine familia ei pe tema asta? Dacă știi că până și moartea femeii generează discuții, iar înmormântarea cu fast e un risc maxim – atunci nu era frumos din partea lor să iasă ei primii și să spună de la bun început că „familia îndurerată dorește să păstreze discreția”, sau „a fost ultima ei dorință să…”, sau ceva de genul ăsta. Nu era mai elegant și mai diplomatic așa?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s