Nunta: diferenţa dintre o părere proprie şi un model de urmat

Hai că mă aventurez pe un teren alunecos – şi asta doar de dragul unei demonstraţii. Ce să fac?, mă mănâncă undeva. Puţintică răbdare: imediat ce ajung unde mă interesează, abstractizăm şi scăpăm de subiect.

Ămm. Nunta. Căsătoria. Puzderie de colegi şi de prieteni au făcut, fac, sau urmează să facă pasul. Iar asta se traduce în o grămadă de material de observat pentru mine. Cum se împart oamenii în 2 categorii:

Ăia care o fac pentru că… aşa se face, fără să-şi pună probleme prea multe sau întrebări prea adânci. Ăia care pur şi simplu urmează firea lucrurilor, fără ca măcar să conştientizeze că se supun unor legi. Fără îndoieli, fără nedumeriri. Din punctul ăsta de vedere chiar îi invidiez: fericiţi cei săraci cu duhul. Na: oameni simpli – sau, dimpotrivă, oameni care-şi plantează preocupările în alte direcţii, iar alegerea unui partener de viaţă nu se află pe lista cu bătăi de cap, nu se lasă pătrunşi de cine ştie ce dileme cutremurătoare. Mai „trăieşte clipa”, gen.

Şi ăia care o fac pentru că… aşa se face. Diferenţa subtilă constă aici în faptul că de data asta avem sub nas oameni care au dileme, au îndoieli, au întrebări – dar nu ştiu ce să facă cu ele. Şi atunci se supun presiunii sociale, se căsătoresc pentru că trebuie, pentru că aşa face lumea. Din contextele de genul ăsta ies enormităţi precum cea descrisă de George Moise (cred că i-am mai link-uit articolul ăsta pe-aicea), cu invitaţia reprezentativă:

Pe aripi de vis a ajuns la noi dragostea, am primit-o ca pe un dar sfânt şi aşa am ajuns să fim fericiţi. În prima zi a vieţii noastre împreună, noi, … şi … vom împărţi zâmbete şi stropi de fericire alături de părinţii noştri …  şi … ne vom da mâna sub pâlpâirea vie a celor care ne sunt naşi pe drumul vieţii …. Seara se va continua printre sclipiri de fericire, şampanie şi tort la restaurantul …. Când glasul iubiri se aude din sufletul nostru, trăim să fim fericiţi şi să dăruim fericire. Vă aşteptăm cu drag.

N-am prea văzut până acuma oameni care în privinţa asta „să ia o decizie informată”, cum se spune. Adică să se fi gândit cu mintea lor puţin la acest subiect, şi să fi stabilit ce anume înseamnă pentru ei căsnicia şi la cât anume se înhamă. Dacă de exemplu cununia religioasă chiar înseamnă ceva pentru ei sau pot să renunţe la ea. Dacă jurământul ăla îl cred cuvât cu cuvânt sau dacă-l iau ca pe o formalitate. Sau dacă ar prefera să-l spună, dar totuşi să-l modifice pe alocuri. Dacă e cazul să-şi cheme la nuntă toate neamurile octogenare pe care nu le cunosc. Etc etc. Sunt oameni care sar apoi direct în rolul soţului/ soţiei, pentru că au impresia că asta se aşteaptă lumea de la ei: să mimeze ceva ambiguu desprins de la televizor/ de la biserică, asigurându-şi astfel apartenenţa la un grup. Grupul oamenilor realizaţi, grupul oamenilor „cu remorcă”, grupul oamenilor maturi, grupul oamenilor cu un obiectiv atins – na, fiecare cu ce are nevoie.

Şi – AICI vroiam să ajung – nici măcar nu e valabil numai în privinţa căsătoriei. Nu. E vorba şi de carieră. Şi de bani. Şi de maşină, şi de copii, şi de prieteni, şi de haine, şi de piaţă, şi de ziarul ales, şi de călătorii şi de tot. Omul face o schimbare în viaţa lui – schimbare nu prea tare gândită – rămâne dezorientat şi, neştiind ce să facă, are tendinţa de a urma nişte modele. De a-şi schimba comportamentul într-un fel forţat, auto-impus, mimând ceea ce înţelege el din cutumele sociale care-l înconjoară. Am terminat cu studiile – trebuie să mă angajez. Ce dileme despre ce ţi-ai dori să faci? Ce admiteri sincere despre cât eşti dispus să înghiţi? Astea-s mofturi, eu trebuie să mă angajez şi gata. M-am angajat la firmă mare: de-acuma numai la costum, nu mai merge aşa oricum. Sau sunt, mai nou, single: trebuie să proiectez o imagine relaxată. Am început să câştig mai mulţi bani: gata, nu mai pot să-mi fac cumpărăturile din piaţă. Şi tot aşa.

Iar asta pentru că aparent lumea nu are obişnuinţa de a-şi pune întrebări şi de a scormoni după răspunsuri despre propria viaţă. N-o spun eu, o spun statisticile şi oamenii mei de încredere din industria agenţiilor matrimoniale şi din HR: imeeensa majoritate a oamenilor habar nu au de ce anume au exact nevoie ca să fie fericiţi. Dacă trebuie să pună pe hârtie ce anume caută, se pierd în generalităţi-clişeu, prudente şi irelevante.

Anunțuri

4 gânduri despre „Nunta: diferenţa dintre o părere proprie şi un model de urmat

  1. Comenstariu retoric:
    Acum ca lista de intrebari exsitentiale a fost lansata, asteptam un post cu raspunsuri :))
    Da, da stiu ce-o sa spui: „fiecare isi va gasi propriile raspunsuri” 😉

    1. Măi, nu le aştepta prea tare că o să fii dezamăgită 😉
      În schimb sunt convinsă că mai există puzderie de întrebări şi în afara numărului modest de exemple pe care le-am dat spre… exemplificare. Poţi să pui şi tu una dacă vrei 🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s