În clădirea în care îmi desfăşor eu activitatea remunerată s-a pus recent problema ca angajaţii să nu-şi mai încarce telefoanele la serviciu. O măsură, mă scuzaţi, de-a dreptul tâmpită – dacă ar fi să mă consulte cineva. Iar drept dovadă că e tâmpită, a fost întâmpinată de un val de proteste – argumentul cel mai legitim fiind „păi bine bă!, atunci nu mai încarc nici eu laptopul de serviciu la priza de acasă!” (dacă ăsta s-ar putea numi argument).

No-n fine. Am putea discuta mult şi bine despre ce e prost în măsura asta – dar sunt miliarde de aspecte aicea, şi n-avem timp de toate. Ceea ce mă interesează pe mine este în schimb metoda discreţionară pe care au ales-o în vederea scăderii facturii la electricitate (că despre asta e vorba, până la urmă). „Metoda ciocanului”, am putea-o denumi, pentru că e cam la fel de diplomatică şi de rafinată precum un ciocan. Şi iese în evidenţă cam la fel de grosolan, pentru că în rest firma are practici decente. Asta în vreme ce regula de aur în educaţie şi-n comunicare e tocmai să NU dai cu parul, ci să iei frumos ceea ce ai la dispoziţie şi să canalizezi, cu tact, în direcţia care te interesează.

În cazul de faţă: lumea îşi va încărca mereu telefonul la birou. Punct. Fără nici o discuţie, fără nici o negociere: oamenii au nevoie de acel telefon (de multe ori fix pentru a-şi face treaba în folosul firmei), iar smartfoanele oricum trebuiesc încărcate foarte des. Deci de ce să dai cu parul, să creezi nemulţumire, şi să provoci abateri de la regulă? Păi nu mai bine investim noi, printr-un efort comun şi o acţiune elegantă, în nişte încărcătoare solare de pus în geam? În felul ăsta toată lumea ar fi mulţumită, toată lumea ar avea de câştigat.

Ah dar stai: tehnologia încărcătoarelor de lipit în geam încă nu e maturizată. Încă nu-s cine ştie ce performante, încă nu ţin la folosire intensivă, şi oricum la iernile germane înnourate nu prea oferă cine ştie ce auspicii. Deci poate mai bine mai aşteptăm.

Problema însă e că, dacă nimeni nu cumpără chestiile astea, nici firmele producătoare nu au cum să se dezvolte şi cum să aducă îmbunătăţiri. Iar dacă, pe de cealaltă parte, ne hotărâm noi toţi să cumpărăm ceea ce există momentan pe piaţă, atunci firma se va dezvolta, va îmbunătăţi vizibil tehnologia – iar în felul ăsta ne vom trezi peste 1-2 ani că avem în cârcă o tehnologie deja învechită, cu 2-3 generaţii în urmă. „Dacă am mai fi aşteptat numai puţin!…”

Aşa şi cu telefoanele şi cu tabletele şi cu imprimantele 3D şi cu toate noile chestii: până nu se maturizează o tehnologie, nu merită să-ţi iei. Dar şi dacă nu-ţi iei, nici n-o să se maturizeze.

O doamne. (Cu alte cuvinte, survolez piaţa după gadget-uri şi nu ştiam cum să comunic amănuntul ăsta).